Peste puţin timp se împlinesc 14 ani de la trecerea în eternitate a lui David Prodan, istoric de marcă al spaţiului transilvănean, profesor universitar, dar înainte de toate -aşa cum îi plăcea să se autodefinească – arhivist, vrând să arate astfel nu numai migala unei munci pe care a făcut-o cu multă pasiune, dar şi consideraţia faţă de aceasta. Cu multă amabilitate, prin intermediul redactorului nostru Nicolae Balint, profesorul american Keith Hitchins a avut amabiliatea să ne ofere în exclusivitate un articol în care evocă figura marelui istoric David Prodan cu care s-a aflat în relaţii apropiate de colaborare. Titlurile şi subtitlurile aparţin redacţiei. Traducerea articolului a fost asigurată de prof. Dana-Maria Balint.

Cele două lucrări majore ale lui Prodan despre iobăgie acoperă secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Sunt extrem de detaliate şi conţin extrase lungi din sursele primare de documentare, multe dintre acestea nepublicate până atunci. Însuşi Prodan i-a avertizat pe cititori că acestea nu erau deloc o lectură uşoară. Nu a selectat din miile de documente întâmplările spectaculoase şi neobişnuite, şi nici nu a ajustat fapte disparate pentru a susţine generalizările făcute până atunci. În schimb, a făcut ca investigarea subiectului iobăgiei să nu fie deloc una uşoară, pentru că obliga cititorul să îl urmeze prin hăţişurile de surse documentare, printre care se numărau instrucţiuni ale moşierilor către vătafi, inventare ale proprietăţilor de pe moşii, urbarii şi diverse acte juridice. Această atenţie pentru detalii, cât şi pentru cotidian, pentru ceea ce nu era ieşit din comun a fost explicată de Prodan ca fiind indispensabilă în înţelegerea mecanismelor complicate ale relaţiilor sociale şi în elaborarea de concluzii valide şi pertinente. Astfel, sursele însele, vestigiile trecutului, aveau primul, şi uneori chiar şi ultimul cuvânt. Ceea ce a rezu