Cu o ritmicitate demna de profesionistii scrisului - in ultima vreme, o carte pe an, ceea ce constituie un tip de performanta - profesorul Dumitru Anghel publica acum, a patra carte , “Portrete cu variatiuni pe contrapunct”, o continuare a galeriei de portrete incepute in urma cu doi ani in “Portrete in acvaforte”.
Modelul literar este, indubitabil, “Cartea cu prieteni”, de Fanus Neagu, nuanta ar fi ca in locul creativitatii identificata memorabil la doua sute de scriitori romani, Dumitru Anghel vede omenescul, adesea preaomenescul unor braileni care, pe de o parte au avut curajul sa iasa din anonimat si pe de alta parte, au avut norocul - daca noroc o fi ! - sa fie vazuti de Dumitru Anghel. In fond, e si aici tot o forma de creativitate, dar de rang secund.
Formula pare productiva deoarece are puterea sa rezume si sa fixeze intr-o fotograma de doua - trei pagini un destin ce se vrea exemplar. Dar in egala masura formula pare a fi si periculoasa prin exces. Din placerea de a fixa in cuvinte echipe ce joaca la un moment dat pe scena sociala, Dumitru Anghel poate face greseala de a trece la figuranti, sufleori, tiitori de loc, adica la acea galerie pe care valahii au rezumat-o memorabil in formula “n-a fost sa fie !”.
De data aceasta, douazeci si opt de braileni, unii “geti” altii “begeti” i-au pozat lui Dumitru Anghel, fie pe neobservate, fie pe negindite, vreme de citeva decenii. S-au oferit vreme indelungata, s-au lasat observati, scrutati, rasfoiti.
Se contureaza astfel o umanitate canonica: “Poetul”, “Liderul”, “Directorul”, “Managerul”, “Chirurgul”, “Inspectorul”, “Senatorul”, “Profesorul” etc.
In paranteza e dat numele celui care ilustreaza exemplar conditia titlului. Profesori, medici, pictori, oameni politici, filosofi, manageri, poeti, prozatori formeaza o galerie a valorilor certe ce dau un sens eternita
