Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manager de-o vară

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 25 mai 2006 · ·

Ozone Laboratories în colaborare cu Junior Achievement România lansează Şcoala de Vară Multidisciplinară „4Success Team". Studenţi ai Universităţii "Petru Maior" şi ai Universităţii de Medicină din Târgu Mureş se pot înscrie la o competiţia de team management. Cea mai bună echipă va câştiga o bursă internaţională, prin care va beneficia de o experienţă similară în Europa.

Ozone Laboratories în colaborare cu Fundaţia Junior Achievement România lansează Şcoala de Vară Multidisciplinară 4Success Team pentru studenţii de la facultăţile de economie, medicină şi farmacie, din cadrul a 23 de universităţi din România. În perioada mai-iunie studenţii Universităţii "Petru Maior" şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş îşi vor putea trimite aplicaţiile completate pentru a fi selectaţi în vederea înscrierii în program. În fiecare vară, 60 de tineri vor beneficia de cursuri de specialitate cu accent pe managementul lucrului în echipă.

Spirit de echipă

Pentru că munca în echipă, pe de o parte, performanţa individuală, pe de altă parte, şi abordarea eficientă a principiilor pieţei libere, sunt cele care determină reuşita în economia de piaţă, Ozone Laboratories şi Junior Achievement (JA) şi-au propus să aducă în faţa tinerei generaţii o nouă abordare educaţională, complementară cursurilor curente. Pe baza unui portofoliu, studenţii vor participa la un format interactiv de şcoală de vară pentru 15 echipe multidisciplinare, în cadrul căreia se va desfăşura şi o competiţie de team management. Analiza pe probleme economice curente, studiile de caz şi dezbaterile vor alterna cu sesiuni de lidership şi management. Cea mai bună echipă va câştiga o bursă internaţională, prin care va beneficia de o experienţă similară în Europa. "Programul doreşte să aducă tinerii într-un mediu modern, interactiv, dar şi competitiv, în care aceştia să înveţe nu numai

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane, rănite / Doi pacienţi, la Spitalul Floreasca / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 53 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Ministerul Sănătăţii: Patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii transmite că patru dintre răniţii în explozia din Botoşani se află în stare gravă. Explozia a avut loc la un centru comercial din oraşul Botoşani.

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 42 minute
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 38 minute
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum o ora
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum o ora
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

VIDEO Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel - JO 2024, tot mai aproape

HotNews acum o ora
Cercurile olimpice au fost instalate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de la Paris, informează mass-media franceză, citată de Agerpres. Jocurile Olimpice de la ParisFoto: J.E.E / Sipa Press / Profimedia Cercurile,

Dedeman: În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani / Magazinul respecta toate normele de siguranță, având toate autorizațiile și avizele necesare

G4Media acum 55 minute
Dedeman a precizat, vineri, într-un comunicat de presă, că, în momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului din Botoșani. Compania menționează că magazinul respecta toate normele de

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 5 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

live de la ora 21:00 România - Liechtenstein, ultimul amical al „tricolorilor” înainte de EURO 2024 » Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu + Cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România - Liechtenstein, ultimul amical al naționalei înainte de EURO 2024 din Germania, care va începe pe 14 iunie, are loc astăzi, 7 iunie, de la ora 21:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro, televizat de Antena 1. România (4-2-3-1): Selecționer: Liecht

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°