interviu cu Silviu PURCĂRETE

În noiembrie anul trecut, Silviu Purcărete a montat Troilus şi Cresida de W. Shakespeare, la Teatrul "Katona József", renumita scenă budapestană pe care puţini regizori străini au mai făcut un asemenea succes - după cum observa directorul acesteia, Gábor Zsámbéki, la conferinţa de presă consacrată spectacolului, în finalul primei ediţii bifocale a Festivalului Internaţional Shakespeare (Craiova-Bucureşti). Cele două reprezentaţii oferite, pe 13 şi 14 mai, la Sala Izvor a Teatrului "Bulandra", au marcat şi un sfîrşit de stagiune în care Purcărete a fost prezent pe scenele româneşti (la Cluj, Craiova şi Sibiu) cu încă trei montări: Cumnata lui Pantagruel după Rabelais, Cum doriţi sau Noaptea de la spartul tîrgului de Shakespeare şi Aşteptîndu-l pe Godot de Samuel Beckett. "Cea mai teribilă dintre piesele lui Shakespeare", cum o consideră regizorul, pentru că în ea "nu mai există speranţă şi repere" - există însă, în doze bune, spaimele zilelor noastre -, Troilus şi Cresida ne-a arătat o trupă disciplinată, munca fidelilor colaboratori ai lui Purcărete (scenograful Helmut Stürmer şi compozitorul Vasile Şirli), dar şi o atmosferă mai curînd céliniană şi un umor devastator. Căci, din Troilus şi Cresida, Purcărete nu reţine romanul iubirii, ci mai degrabă, la fel ca autorul Călătoriei la capătul nopţii, el pare interesat de ceea ce se întîmplă cu "o ceată deşucheată de băieţi veseli", prinşi în mijlocul "unei formidabile erori".

În 1988, Emil Boroghină v-a propus să montaţi Troilus şi Cresida la Craiova. Aţi opinat atunci că e prea devreme, invocînd amintirea încă puternică a spectacolului lui David Esrig. În 2005, vă simţeaţi mai pregătit pentru acest text ori lumea vi se părea, cumva, mai "coaptă" pentru el?

Piesa e aşa cum o ştim, şi e a fiecărui timp, însă fiecare epocă citeşte o capodoperă în funcţie de nevoile sa