Faptul ca prin gustul sau sigur si rafinat a decis soarta unui necunoscut elev, pe nume Nicolae Labis, face din Profesor un om deschis atit catre ceea ce numim istoria literaturii, cit si catre neistovitele ei procese de permanenta emancipare, de schimbari de viziune si limbaj literar. Tentati, prea adesea, sa ne evaluam conturile iluzoriei noastre bogatii doar in relatie cu cele materiale, ignoram ca, in fapt, aceasta tine indeosebi de domeniul spiritualului si afectivului. Trecem in zona secundarului adevarul ca autentica prosperitate care conteaza vizeaza oamenii cu care am avut sansa sa ne insotim o vreme viata. Intre acestia, desigur, parintii, prietenii devotati, profesorii. Parintii nu ti-i poti alege, prietenii si profesorii insa da. Ei trebuie priviti ca un autentic dar al vietii. Ma gindesc astazi la un om care a devenit in timp un veritabil model pentru generatii intregi de studenti, de literati si chiar de artisti din sfera artelor frumoase. Academicianul Constantin Ciopraga este, neindoielnic, un astfel de model. Un om harazit cartii, umanioarelor. Spirit cartezian, sedus de rigoare, dar si de claritatea franceza, Proferosul a modelat in spiritul valorii generatii de discipoli si a conturat imaginea probitatii si rectitudinii morale. Opera depune elocventa marturie despre spiritul iesean al cartii, despre respectul fata de valorile autentice ale culturii inalte. Privit in amfiteatru, sobrietatea putea induce sentimentul unei studiate distante. Cursurile, citite din nevoia de rigoare si de protectie, intr-o vreme cind orice vorba genera interpretari, aveau substanta informatiilor intotdeauna corecte, vaste, generatoare de discutii incarcate de fervoarea spiritului. Elegant fara ostentatie, Profesorul alunga de pe reverul hainei scame inexistente, iar ticul reflecta ideea de perfectiune. Apelul la neologisme savante nu era expresia unei artificiale pedante