Duminică, 2 februarie 1969

Plimbare la cimitir, după-amiază, printre ierburi uscate şi aburi de primăvară. O femeie aflată la mormîntul fiului ei, mort la vîrsta de nouă ani, îmi povesteşte: „Îl văd în vis de cîte ori îl chem. Azi-noapte, de pildă, mă aflam într-o pădure pe care n-am mai văzut-o, sînt sigură, niciodată. În desişul ei se făceau două cărări. Amîndouă duceau spre o casă, frumoasă, cum iarăşi n-am mai văzut niciodată. M-am uitat mai întîi printr-una din ferestre: am văzut dormitoare lungi, pentru copii. Am intrat să văd dacă aşternuturile sînt curate. Am cercetat rufăria şi saltelele. Erau toate albe şi proaspete. Apoi l-am văzut pe Florin. L-am luat de mînă şi i-am spus: «Hai, vino acasă cu mama!». Şi Florin m-a privit trist şi mi-a răspuns: «Crezi că eu n-aş vrea? Aş veni imediat. Dar nu se poate!». Şi, după o pauză: «Nu e voie!». Mi-am trecut mîna prin părul lui şi am plecat încet“.

4 februarie 1969

O vorbă populară din Bucovina, culeasă de Artur Gorovei şi citată de Blaga: „femeia care vrea să se facă frumoasă să se spele cu apa din care a băut curcubeul“. Alta: „Lemnele, pe care le arzi iarna, îşi pun noaptea frunzele pe fereastră“.

Marţi, 3 iunie 1969

Azi, toată ziua s-a scurs în aşteptarea a două domnişoare: una dimineaţă, cealaltă după-amiază. Ca de obicei, cînd aştept pe cineva, nu sînt în stare să fac nimic altceva. Aştept pur şi simplu, mutîndu-mă de pe un scaun pe altul, privind ceasul, bombănind, melancolic sau nervos, încercînd, fără succes, să mimez răbdarea. Femeile reuşesc adesea cu gesturi prin care bărbaţii pierd. Cu cîtă graţie, cu cît talent se face aşteptată o femeie! Ea întîrzie atît cît să-ţi dea senzaţia că apariţia ei e fenomenală, sărbătorească; că n-ai mai fi putut aştepta nici o clipă mai mult. Aşteptarea unei femei care întîrzie (şi, uneori, nu vine niciodată) e ocupaţia „destinală“ a mascul