Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2006

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 25 mai 2006 ·

Concursul Naţional de Scenarii HBO, organizat de către HBO Romania în colaborare cu APFR, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), şi-a desemnat, la sfârşitul săptămânii trecute, finaliştii la cele două secţiuni, scurt metraj şi lung metraj. Fiecare secţiune are câte trei finalişti. Festivalul va demara pe doi iunie şi va aduce în prim plan 130 de filme.

Depunerea scenariilor la sediul APFR a avut loc între 15 februarie şi 15 aprilie 2006, timp în care s-au primit 86 de scenarii de scurt metraj şi 72 de scenarii de lung metraj – ceea ce a însemnat o creştere considerabilă a numărului de participări faţă de anul trecut.

La ediţia de anul acesta, cea de-a cincea, a TIFF, vor participa şi doi studenţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, care au ajuns în finala secţiunii de scurt metraj. Nicoale Alexandru Virastău şi Radu Ioan Toderici din Satu Mare, respectiv Bistriţa Năsăud, ambii studenţi la Universitatea "Babeş-Bolyai", au trecut cu brio de concursul HBO, cu scenariul "Comitetul Helsinki". Aceştia se vor afla în cursa pentru marele premiu de 1.000 de euro, alături de alţi doi finalişti din Iaşi şi Bucureşti. Pentru câştigarea secţiunii de lung metraj şi a premiului de 2.000 de euro pus la bătaie concurează trei scenarii: "Je mţen fous", "Să iubeşti şi să tragi apa" şi "America".

TIFF, ediţia 2006, va debuta pe 2 iunie cu filmul regizorului român Corneliu Porumboiu, intitulat "A fost sau n-a fost". Pe parcusul celor zece zile de festival, clujenii vor putea urmări 130 de filme de calitate, riguros selectate de directorul festivalului Mihai Chirilov. O surpriză plăcută o va constitui proiectarea lung şi scurt metrajelor româneşti, în perioada 8-10 iunie, în cadrul secţiunii "Zilele filmului românesc".

Spectatorii vor avea prilejul să urmărească cele mai recente şi totodată cele mai bune filme române

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza

Mediafax acum 35 minute
Președintele Donald Trump a declarat joi că „va încerca” să meargă în Egipt, pentru a semna acordul de încetare a focului care cere și eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în Fâșia Gaza, informează AFP. „Vom încerca să ne ducem acolo și lucrăm la

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 39 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Cod roşu de ploi abundente într-o regiune din Spania. Ministerul de Externe, atenționare de călătorie pentru români

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, întrucât regiunea Murcia se va afla, vineri, sub avertizare Cod roşu de ploi abundente, care pot provoca inundaţii, notează News.ro. Potrivit MAE, Agenţia Meteorolo

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°