Multa muzica „europeana“, sa-i spunem „exotica“, bintuie in aceasta primavara prin Bucuresti. Nu stim daca este in legatura cu iminenta noastra aderare la Uniunea Europeana, nu stim daca este doar o strategie de gust a organizatorilor sau, pur si simplu, institutiile diplomaticesti au fonduri mai mari pentru a organiza si sustine manifestari cultural-muzicale. De ce sa nu o spunem, mai mult decit acceptabile, de prim ordin. Daca saptamina trecuta percutam la un trio de jazz din Finlanda, in aceste zile, am avut parte iar de un „desant“ scandinav.

Aniversarea unui centenar de la moartea dramaturgului norvegian Henrik Ibsen s-a transformat intr-o complexa manifestare cu bune degustari muzicale la Ateneul Român, care, pe zi ce trece, devine un fel de Casa a Europei prin multitudinea si complexitatea concertelor si spectacolelor derulate aici.

Citeva piese de Grieg, interpretate remarcabil de pianistul Geir Botnem, realmente o surpriza agreabila – apreciem la maximum discretia si tinuta amical-degajata a „nordicilor“, care se dovedesc mult mai hot decit cliseul cool cu care sint judecati! – ne-au readus in memoria afectiva nu doar sonurile unduitor-romantioase ale marelui norvegian, ci si frumoasele zile de toamna petrecute la Oslo. Cu ani in urma. Daca pentru noi concertul pentru pian sau Peer Gynt sint doar pretexte muzical-cultural-afective, pentru Grieg si norvegieni ele sint „Totul“. intreaga sensibilitate si neliniste boreala se regasesc in aceste elegante structuri muzicale. Am pus accentul pe aspectele muzicale, caci, altminteri, partea „oficioasa“ a manifestarii a cuprins mult mai multe aspecte: dans, teatru si oficialitati, tot tacimul.

Alti doi muzicieni scandinavi, finlandezii Kalle Toivio (pian) si violoncelistul Jussi Makkonen, au prezentat un recital cu lucrari de Sibelius, de necunoscutul pentru noi Matti Rautio si – ei da, mai me