Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu, seful deputatilor PNL: "Mihai Voicu e cea mai proasta optiune"

Publicat in HotNews, joi 25 mai 2006 ·

Crin Antonescu(Foto: )

Declaratia este cu atit mai interesanta cu cit vine tocmai din partea liberalilor cu care Mihai Voicu este obligat sa conlucreze zi de zi, prin natura functiei sale, de ministru pentru relatia cu Parlamentul, si anume liberalii care fac parte din grupul parlamentar al Camerei Deputatilor.

„Premierul si acolitii sai din Biroul Permanent al PNL l-au desemnat pe Mihai Voicu in aceasta functie fara sa discute in prealabil cu grupul parlamentar din Camera Deputatilor. Mihai Voicu este persoana cel mai putin potrivita postului pentru care a fost numit. Si asta o spun in cunostinta de cauza.

Chiar daca statutul partidului nu prevede ca presedintele PNL sa-si consulte parlamentarii in aceasta privinta, consider ca ar fi fost de bun simt sa se intimple totusi asta. Macar sa fi avut loc o discutie in acest sens cu noi“, a declarat liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu.

„Un ministru trebuie sa mai si cuvinte“

Deputatii liberali considera ca prestatia dinainte a parlamentarului doljean Mihai Voicu, la cirma secretariatului general al Guvernului, nu il recomanda pentru noul post. „Cind l-au numit pe Voicu in noua postura, de ministru pentru relatia cu Parlamentul, parca nimeni nu s-a intrebat care a fost prestatia lui ca secretar al Guvernului.

Ca s-a vazut ce bine sint organizate serviciile Guvernului dupa ce a plecat el de acolo. Ce a facut Mihai Voicu acolo? Nimic. In plus, un ministru pentru relatia cu Parlamentul trebuie sa mai si cuvinte, sa se mai arate, sa comunice“, considera deputatul PNL Crin Antonescu. Aceeasi imagine negativa i s-a reflectat si in judetul care l-a trimis in Parlament pe Voicu.

„Sper ca noul secretar general al Guvernului sa fie mai marinimos cu judetul Dolj decit a fost deputatul de Do

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 3 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume

Mediafax acum 16 minute
„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci asupra unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Tusk în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, potrivit Politico. New York Times

Puiu Popoviciu scapă de condamnarea la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Decizie definitivă a instanței

HotNews acum o ora
Instanța supremă a anulat definitiv, miercuri, condamnarea la 7 ani de închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Invest

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum o ora
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Achiziția E.On România de către unguri poate afecta securitatea națională. A fost sesizată Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine

Adevarul acum 26 minute
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România, existând indicii că tranzacția poate avea impact asupra securității naționale.

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum 3 ore
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Sonda spațială europeană Gaia își încheie misiunea. Observațiile spectaculoase care au dus la crearea celei mai exacte hărți a galaxiei

HotNews acum 47 minute
Sonda spaţială europeană Gaia îşi încheie activitatea miercuri după o perioadă de funcţionare de peste 10 ani, în cadrul căreia a revoluţionat modul în care oamenii înţeleg galaxia noastră, Calea Lactee, informează DPA, preluată de Agerpres. „Ziua d

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°