Dezinhibarea socială, politică şi sexuală, iniţiată la noi la începutul anilor '90, şi-a avut apogeul pe parcursul aceluiaşi deceniu - primul venit după o lungă perioadă de comprimare. Pudibonderia socialistă, rasa monahală aruncată de cenzură peste trupul viu şi gol al literaturii nu compensau defel pierdutele bucurii ale cărnii prin proporţionale împliniri spirituale. Obiectivele culturale ale vechiului regim erau unele cu semnul minus: arta trebuia deposedată de cât mai multe dintre dimensiunile şi valenţele ei, pentru a se mortifica, îngheţa ideologic. Cu atât mai firesc, mai natural a fost dezgheţul postrevoluţionar, în care vechi poncife, tabuuri şi clişee propagandistice au fost exuberant dinamitate. Tarabele gemând de reviste şi cărţi pornografice editate pe hârtie proastă, mâinile tremurătoare şi ochii sticlind de plăcere ai cumpărătorilor de toate vârstele (de la puberul timid cu faţa plină de coşuri la pensionarul indignat în public şi satisfăcut în particular) indicau nu atât o pervertire generală, cât o regularizare a debitului psiho-social.
Această pornografie cinstită, de primă instanţă, fără alte pretenţii decât aceea de a satisface un public cât mai larg, se vede în prezent concurată de către o descendentă cu ifose ce ar vrea să uite de trunchiul de care aparţine. Noua pornografie este una "cu ştaif", căutând să confere obscenităţilor programatic introduse în text o dimensiune de adâncime; sau, dacă nu, o atmosferă decadentă, un climat artificial, o notă de sofisticată intelectualitate. Se poartă homoerotismul, fetişismul, incestul, coprofagia: de la cele mai aburoase reprezentări la cele mai concrete, duhnind în pagina trendy, autorii şi autoarele acestui tip de literatură speculează la maximum o tematică altădată interzisă, făcând eforturi de a o transforma în problematică şi a o impune ca atare. Când nu îşi arată entuziasmul, critica