turişti români sunt aşteptaţi să ajungă anul aceasta în Egipt, apelând la cursele charter, potrivit estimărilor tour-operatorilor. Faţă de anul trecut, cifra nu aduce nimic în plus, turişti români sunt aşteptaţi să ajungă anul aceasta în Egipt, apelând la cursele charter, potrivit estimărilor tour-operatorilor. Faţă de anul trecut, cifra nu aduce nimic în plus, agenţiile de turism fiind mai rezervate. În schimb, autorităţile egiptene previzionează o creştere a numărului de turişti străini de la 8,6 milioane la 10 milioane.
Un clasament întocmit în funcţie de numărul de turişti care îşi petrec vacanţele pe malul Mării Roşii plasează România spre coada topului, după ruşi, germani, englezi, unguri, cehi şi polonezi. Dacă europenii se îndreaptă către Egipt tot timpul anului, mai ales la început şi la sfârşit, românii sunt în special turişti estivali. "Obiceiurile de vacanţă ale românilor sunt legate de perioada iunie-august. De altfel, preţurile pachetelor turistice în Egipt pot coborî cu până la 12% în acest interval", ne-a declarat Bikfalvi Martin, directorul general al agenţiei Calibra.
Litoralul grec, mai scump decât al Mării Roşii
Chiar dacă Egiptul este abia a cincea destinaţie de vacanţă spre care românii vor zbura în această vară, după Grecia, Turcia, Spania şi Cipru, preţurile pachetelor turistice sunt comparabile la anumite categorii de hoteluri cu cele din Grecia. Asta, deşi destinaţiile elene se află de câţiva ani în topul preferinţelor estivale ale românilor care îşi petrec concediile peste hotare. Spre exemplu, turiştii care se cazează în Egipt la un hotel clasificat cu patru stele vor plăti acelaşi preţ şi în Grecia, în timp ce tarifele practicate de hotelurile de cinci stele diferă în funcţie de confortul ales. Situaţia nu se verifică însă în Creta, care este mult mai scumpă, la acelaşi nivel de clasificare a stelelor. Pentru ş