Una dintre personalităţile marcante ale dansului, Răzvan Mazilu, este, în acest moment, o prezenţă bucureşteană de o efervescenţă remarcabilă. îl întâlneşti în calitate de interpret sau de coregraf, sau în ambele ipostaze, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, unde interpretează rolul principal din creaţia lui Gigi Căciuleanu, Simfonia fantastică de Berlioz, dar şi la Clubul Prometheus, într-un show, Sell Me, conceput pentru el de Florin Fieroiu şi, în paralel, pe scena Teatrului Odeon, în dublă ipostază de dansator în propria coregrafie, dar şi de actor, interpretând tot primul rol din piesa Portetul lui Dorian Gray, pusă în scenă de Dragoş Galgoţiu. La toate acestea s-a adăugat, de curând, tot pe scena Teatrului Odeon, un nou spectacol conceput de el, inedit ca formulă, Un tango mas (posibilă traducere - Un tango mai mult)

Tangoul a urcat mai de mult din taverne pe scene de teatru. Ne-a vizitat şi pe noi o excelentă trupă de profesionişti ai genului şi au luat fiinţă şi în România trupe de acest profil, precum cea care a fost invitată să ia parte la acest spectacol, aceea a Clubului Tangotangent, coordonată de Daniel Măndiţă. Dar Răzvan Mazilu a făcut încă un pas către dramatizarea acestui gen, intervenind el însuşi în acest spectacol, împreună cu Monica Petrică, solistă a Baletului Operei Naţioanle din Bucureşti, cu o serie de duete şi solo-uri, de o consistenţă şi inspirată ţesătură coregrafică, concepute desigur în stilul solicitat de linia şi istoria tangoului. Decorul simplu, redus la o masă, un scaun şi un fundal, când transparent, când opac, prin care se puteau citi unele siluete pe care ele se puteau proiecta, cât şi light-design-ul au fost realizate de regizorul Alexandru Dabija, iar costumele de Wilhelmina Arz. Acestea din urmă au fost concepute (poate înadins), pentru formaţia Tangotangent, foarte kitsch, ca linie, stridentă a culorilor şi zorz