În 1933, Ruth Wakefield inventa tableta de ciocolată. Arghezi, pe cea cu piper. Tablete din ţara de Kuty, 69 la număr, strînse în volum la Naţionala Ciornei, închipuie "o simplă carte de buzunar şi ghiozdan, citibilă oricum, începută orişideunde, fără final şi putînd sfîrşi acolo unde vrea cititorul să-i puie o zăloagă, să o abandoneze sau să o arunce." Totuşi, povestea începe de undeva, de la sfada a doi romancieri despre cum se scrie un roman (formula, în vremea lui Arghezi, nu era foarte nouă - consultaţi, bunăoară, Catastihul amorului, iar astăzi n-ai zice că-i veche deloc). Introducerea asta, o schiţă absurdă pe canava de Vieţile sfinţilor, ia drept subiect spovedania unui arhimandrit muribund, care suprima oameni de stat folosindu-se de... purici. Acum, că biserica s-a tot amestecat în politică nu-i o mare descoperire, dar poanta adastă la sfîrşit: "- E roman, nu zic ba, zise după o pauză al doilea romancier, dar sfîrşitul mi se pare cam moale. - Am alt sfîrşit, răspunse primul romancier, scoţînd din buzunarul jiletcii o cutioară de sidef. Mi-a lăsat cutia cu purici mie."

Aşa că romancierul "împroprietărit", care-şi drămuieşte proza în foiletoane, trece la treabă. Era într-o vreme cînd "ţara", ca titlu, ca temă, se purta. Doar că el îi scoate altă faţă, nu gravă, cum erau şi cele desenate în respectul tradiţiei, şi celelalte, întocmite din crize şi deplîngeri. Kutyland-ul lui Arghezi e România moftului. Bunăoară, insul nostru, scriitor, pofteşte să se urce-ntr-un avion, cu Mnir şi Kuic, doi prieteni aviatori. Şi-ajunge, în derivă, pe o insulă swiftiană, recent transformată în municipiu, unde primarul general aduce de aproape cu Dem. I. Dobrescu, micşorat de răutăţile lui Arghezi. De care nu scapă nimeni din specia care se cheamă, în Kuty, "bărbat de Stat, un termen intraductibil". Descriptibil, în schimb, cu toată risipa de absurdităţi cu ţintă de