Rău au mai ajuns pesedeii! Dacă nici Vadim nu mai vrea să aibă de-a face cu ei, înseamnă că partidul s-a prăbuşit mai adânc decât ne imaginam. Când, la Balul "Academiei Caţavencu", i-am văzut şi auzit pe junii Ponta şi Daciana bătându-şi literalmente joc de unii colegi de partid, am înţeles că zilele adunăturii de pomanagii şi pungaşi sunt numărate. Nu de alta, dar ce i-a adus pe aceşti tineri în preajma partidului-administraţie este instinctul de parvenire. Ponta şi Daciana Sârbu au fost fii credincioşi ai partidului atâta vreme cât existau pentru ei culoare deschise. Or, în clipa de faţă, căile de acces s-au blocat şi trambulinele s-au paradit. Drept urmare, poziţia lor faţă de partid s-a schimbat radical. Ceea ce ne retrimite în punctul de plecare - şi anume, la evidenţa că PSD-ul e doar un partid-şperaclu ce asigură accesul în poziţii de unde vaca administraţiei poate fi mulsă din greu.

Drama actuală a PSD-ului este drama României în întregul ei. Aşa cum ţara însăşi a refuzat cu încăpăţânare reformele din proprie iniţiativă, PSD-ul şi-a imaginat că va reuşi la infinit să conducă pe baza uneia şi aceleiaşi tehnici: clientelismul agresiv combinat cu subtilităţile mafiotismului, totul înmuiat în sosurile acre ale levantinismului. Din fericire pentru România, Europa a fost suficient de răbdătoare pentru a-i impune un comportament măcar acceptabil, dacă nu întru totul demn de standardele lumii civilizate. PSD-ul nu beneficiază de o şansă identică. Din clipa naşterii sale, prin ocuparea cu forţa a poziţiilor de conducere de către indivizi pregătiţi încă pe vremea comunismului pentru a prelua puterea, partidul iliescian a promovat o singură idee şi a propus un singur model: minciuna sfruntată pusă în serviciul interesului de grup.

Lista personajelor care erau gata echipate, în decembrie 1989, pentru a prelua frâiele puterii din mâna primitivilo