Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul cu termen expirat

Publicat in Romania Literara, vineri 26 mai 2006 ·

Rău au mai ajuns pesedeii! Dacă nici Vadim nu mai vrea să aibă de-a face cu ei, înseamnă că partidul s-a prăbuşit mai adânc decât ne imaginam. Când, la Balul "Academiei Caţavencu", i-am văzut şi auzit pe junii Ponta şi Daciana bătându-şi literalmente joc de unii colegi de partid, am înţeles că zilele adunăturii de pomanagii şi pungaşi sunt numărate. Nu de alta, dar ce i-a adus pe aceşti tineri în preajma partidului-administraţie este instinctul de parvenire. Ponta şi Daciana Sârbu au fost fii credincioşi ai partidului atâta vreme cât existau pentru ei culoare deschise. Or, în clipa de faţă, căile de acces s-au blocat şi trambulinele s-au paradit. Drept urmare, poziţia lor faţă de partid s-a schimbat radical. Ceea ce ne retrimite în punctul de plecare - şi anume, la evidenţa că PSD-ul e doar un partid-şperaclu ce asigură accesul în poziţii de unde vaca administraţiei poate fi mulsă din greu.

Drama actuală a PSD-ului este drama României în întregul ei. Aşa cum ţara însăşi a refuzat cu încăpăţânare reformele din proprie iniţiativă, PSD-ul şi-a imaginat că va reuşi la infinit să conducă pe baza uneia şi aceleiaşi tehnici: clientelismul agresiv combinat cu subtilităţile mafiotismului, totul înmuiat în sosurile acre ale levantinismului. Din fericire pentru România, Europa a fost suficient de răbdătoare pentru a-i impune un comportament măcar acceptabil, dacă nu întru totul demn de standardele lumii civilizate. PSD-ul nu beneficiază de o şansă identică. Din clipa naşterii sale, prin ocuparea cu forţa a poziţiilor de conducere de către indivizi pregătiţi încă pe vremea comunismului pentru a prelua puterea, partidul iliescian a promovat o singură idee şi a propus un singur model: minciuna sfruntată pusă în serviciul interesului de grup.

Lista personajelor care erau gata echipate, în decembrie 1989, pentru a prelua frâiele puterii din mâna primitivilo

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 50 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°