Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Infrastructura rurala ne va face probleme in Uniune

Publicat in Curierul, vineri 26 mai 2006 ·

Infrastructura rurala este una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta Romania inaintea aderarii la Uniunea Europeana, a precizat ministrul delegat pentru Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely, ieri, in cadrul Forumului Sud Est European.

Dificultatea principala cu care se confrunta autoritatile din aceste regiuni ale tarii, apreciaza ministrul, este accesarea fondurilor europene, capitol la care tara noastra este inca deficitara. Pe de alta parte, a mai spus Borbely, finantarile oferite de banci ar putea fi o solutie, insa nici acestea nu se bucura de prea mare cautare.

Un alt aspect relevat de ministru a fost importanta parteneriatului public-privat, care ar putea fi un punct de plecare de succes pentru investitiile de mari dimensiuni. Cu toate acestea, "hatisurile legii" ii sperie pe investitori dar, in acelasi timp, devin afaceri bune pentru casele de avocatura.

Trei proiecte sunt in derulare in acest moment, a relevat Borbely, iar doua dintre ele vizeaza dezvoltarea zonelor rurale si a micilor orase. Finantarea de 340 milioane de euro primita de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va fi folosita pentru reabilitarea sistemului de aducere a apei in orasele cu 50-100 de mii de locuitori. Un alt proiect, care va fi dezvoltat la nivelul intregii tari, se va axa pe implementarea de tehnologii noi in constructia imobilelor.

Esplanada va devansa Casa Poporului

Un proiect de mari dimensiuni, care ar putea schimba radical imaginea Bucurestiului, a aratat ministrul, este Esplanada, investitie de aproape un miliard de euro, constructie care va demara la inceputul anului viitor, prima faza a dezvoltarii urmand sa fie finalizata in circa sapte-zece ani.

Ansamblul, desfasurat pe o suprafata de 800 mii de metri patrati, va cuprinde spatii de birouri cu o suprafata de 210 mii de metri patrati, locu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Moscova nu va participa la al doilea ”summit” pentru pace privind Ucraina, anunță oficiali de la Ministerul rus de Externe

Ziare.com acum 20 minute
Rusia a anunţat sâmbătă, 21 septembrie, că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Mosc

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Israelul spune că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

HotNews acum 27 minute
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea islamistă Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza. „În ulti

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°