Primele jocuri din cadrul Companiesţ League, competiţie organizată de Joma Sport, în colaborare cu cotidianul Zi de Zi, au demonstrat că ambiţiile jucătorilor sunt foarte mari. Partidele disputate de marţi până joi au fost spectaculoase, cu multe răsturnări de scor. Este greu să ne facem o opinie vizavi de favorite, atât de repede, dar vom
putea face acest lucru peste 4-5 etape. Deocamdată, observăm că s-au descurcat bine cei din zona construcţiilor: Izorep, Contranscom Benţa, Daw Benţa, Primer Electro şi firmele care manevrează gazul: E.ON Gaz România şi Foraj Sonde. Excepţia este Cis Gaz, care a pierdut la mare luptă meciul cu Mediaexpert.
Săptămâna viitoare va aduce noi meciuri interesante, între care se remarcă Primer Electro – E.ON Gaz România şi Foraj Sonde SA – Izorep.
În ediţia de marţi a cotidianului Zi de Zi va fi anunţat şi primul câştigător al concursului de pronosticuri organizat în cadrul Companies' League, concurs cu premii în
valoare totală de 39 de milioane de lei.
(F.M.)
Primele jocuri din cadrul Companiesţ League, competiţie organizată de Joma Sport, în colaborare cu cotidianul Zi de Zi, au demonstrat că ambiţiile jucătorilor sunt foarte mari. Partidele disputate de marţi până joi au fost spectaculoase, cu multe răsturnări de scor. Este greu să ne facem o opinie vizavi de favorite, atât de repede, dar vom
putea face acest lucru peste 4-5 etape. Deocamdată, observăm că s-au descurcat bine cei din zona construcţiilor: Izorep, Contranscom Benţa, Daw Benţa, Primer Electro şi firmele care manevrează gazul: E.ON Gaz România şi Foraj Sonde. Excepţia este Cis Gaz, care a pierdut la mare luptă meciul cu Mediaexpert.
Săptămâna viitoare va aduce noi meciuri interesante, între care se remarcă Primer Electro – E.ON Gaz România şi Foraj Sonde SA – Izorep.
În ediţia de marţi a cotidianului Zi de Zi va fi anu