In numarul 841 al 22-ului, d-l Alexandru Lazescu deplange lipsa unei dezbateri intelectuale si coerente in privinta politicii externe romanesti. Inclin sa ii dau dreptate, ba inca sa adaug ca nu avem nici macar dezbateri de specialitate, nu doar intelectuale, dedicate politicii noastre externe. Ma intrebam la randul meu, intr-un mai vechi numar al revistei (810), daca Romania chiar are o politica externa. Cred insa ca problema comuna, a mea si a d-lui Lazescu, este ce intelegem de fapt prin politica externa romaneasca. Pe de o parte, putem sugera ca politica externa este acea sectiune extrem de inalta a actiunii internationale a Romaniei, cea dedicata aderarii la aliante politico-militare precum NATO, formarii si dezvoltarii parteneriatelor strategice, precum cele cu Statele Unite si cu Marea Britanie, eforturilor de integrare in Uniunea Europeana, eventual si embrionara politica regionala legata de Marea Neagra. Ma indoiesc ca politica externa inseamna doar atat. Eu as numi-o politica strategica a Romaniei sau, cu o traducere aproximativa a termenului englezesc, "politica externa inalta". Ea pare cel mai usor de discutat, de rasucit pe toate partile si de combatut. In privinta ei toti putem fi experti si toti suntem macar afectati de ea. La urma urmei, desi legalmente interesele nationale sunt definite de elita politica a tarii prin intermediul Strategiei de Securitate Nationala, fiecare putem sa ne conceptualizam si sa operationalizam propria varianta a interesului national. Toti suntem interesati in acele tendinte majore care ne pot afecta vietile, averile si libertatile. Drept urmare, dezbaterea politicii externe inalte ar fi teribil de relevanta ba mai mult, ea ar putea intari aspecte ale democratiei romanesti oarecum inactive, legate de control si responsabilitate in privinta strategiei generale a tarii noastre. Pe de alta parte, ea nu poate fi decat nesatisfac