S-a sarbatorit 9 Mai, Ziua Europei. La Timisoara, aflu ca un om care a tras la Revolutie a ajuns sa fie singurul detinator al unei catedreJean Monnet de studii europene. Senatul Universitatii a selectat aplicatia lui si a trimis-o la Bruxelles, unde au fost fericiti sa dea aceasta prestigioasa bursa orasului Revolutiei. Un grup de revoltati i-au scris lui Jonathan Scheele, dar ce poate face acesta cand aplicantii la Jean Monnet selectionati intern, cu grija, de senate universitare, se dovedesc a fi cadre si securisti? Asta e Romania, a trebuit sa dau un titlu capitolului despre politica cerut de editura Routledge cu ocazia intrarii noastre in Europa si i-am zis Europenizare fara decomunizare. Nu eram in tara cand s-a constituit comisia de lucru pentru producerea unei versiuni oficiale asupra comunismului, de care imi vorbise primul Traian Basescu, cu ceva timp in urma. Daca aceasta comisie, care are cativa autori potentiali si cativa oameni cu merite personale de disidenti, ignora unele realitati sociologice si nu intelege ca principalul scop al acestei lucrari este unul de persuasiune, de propaganda chiar, documentul final risca mult, si nu din partea obisnuitilor suparati ca ei nu sunt in comisie, care peste noapte au devenit anticomunisti radicali din relativisti blajini sau viceversa. Sa ma explic. Pentru ca o revolutie sa aiba succes, ai nevoie de doua lucruri. In primul rand, sa reuseasca partea insurectionala, sa-i anihilezi pe cei dinainte. Philippe Schmitter argumenteaza mereu ca noi nu am avut revolutii in 1989, deoarece in mai toate tarile din Est, chiar cele mai anticomuniste, precum Polonia, reprezentantii vechiului regim nu au fost decapitati, ci s-au intors ca ministri sau parlamentari. Al doilea element este existenta unei elite alternative, care sa o inlocuiasca pe cea distrusa in insurectie. Aceasta depinde insa de ce fel de regim ai avut inainte, d