Daca in partea a doua a anului 2004 bulgarii, care semnasera deja Tratatul de aderare laUE, rareori scapau prilejul de a sugera ca Romania ii trage in jos si deci ar trebui luata in calcul decuplarea celor doua tari, iata ca acum rolurile s-au inversat. La Bucuresti ne plangem ca o buna parte din vina pentru amanarea deciziei definitive privind aderarea la 1 ianuarie 2007 o poarta vecinii nostri de la sud de Dunare. Intr-adevar, daca analizam cele doua rapoarte de monitorizare vedem ca situatia Bulgariei e cu adevarat mai complicata. Altfel spus, daca in principiu Romania nu ar trebui sa aiba probleme cu aderarea in 2007 daca nu are loc nici un accident serios, precum o criza politica majora sau respingerea in parlament a unor legi importante, la Sofia e nevoie de un mic miracol pentru a repara lucrurile in ceea ce priveste coruptia si crima organizata. Numai ca tocmai usurinta cu care situatia s-a inversat ar trebui sa ne faca mai circumspecti, atunci cand ne lansam in astfel de evaluari. E un semn ca progresele realizate la Bucuresti nu sunt neaparat datorate consolidarii institutiilor, cat mai ales eforturilor individuale ale unor ministri, Monica Macovei a devenit deja un exemplu de manual in ceea ce priveste reformele din justitie. In plus, ele se bazeaza pe un sprijin politic destul de selectiv si, oricum, lipsit de entuziasm. In cazul primului val de extindere, cel cu 10 tari, din 2004, situatia devenise clara cu multa vreme inaintea deciziei formale. Acum e altfel. Pentru ca entuziasmul pentru extindere a scazut pe ansamblu, pentru ca era considerabil mai simplu sa le vorbesti vest-europenilor despre capitale precum Praga sau Budapesta, pe care anual le viziteaza milioane dintre ei, decat despre Bucuresti si Sofia, locuri despre care aud doar in legatura cu copiii institutionalizati chinuiti prin orfelinate sau cu coruptia generalizata si despre care oricum n