Stiu ca sintagma din titlu nu exista in realitate (sau utilizarea ei este o greseala), dar, sincer, nu ma pot gandi la nimic altceva atunci cand ascult o piesa. O anumita piesa.

A fost lansata in 1992. Face parte oficial de pe albumul lansat de trupa care o canta in 1991. Toate incasarile de pe urma vanzarii sale ca single au fost donate campaniei de lupta impotriva SIDA.

De-a lungul anilor, foarte multe nume mari au cantat, singure sau insotite de membri ai trupei care a lansat piesa, diverse versiuni ale ei.

De la Mica Paris, solista soul britanica, pana la Royal Philarmonic Orchestra sau Luciano Pavarotti, cu totii au considerat piesa ca fiind una ce merita sa fie interpretata cu ocazia unor evenimente majore sau in cadrul unor campanii caritabile.

Este considerata una dintre cele mai sensibile piese ale tuturor timpurilor, ceea ce explica succesul de care se bucura in orice varianta este interpretata (trebuie sa mentionez ca mai toate variantele au pastrat inconfundabila linie melodica a originalului).

Pe scurt, este o piesa extraordinara.

In 2005, solistul trupei care a lansat piesa si-a donat cea mai mare parte a averii personale diverselor fundatii si organizatii din intreaga lume, care ajuta oamenii saraci, bolnavi sau loviti de ororile razboiului. In 2006, acelasi solist a fost inclus de prestigiosul "Time Magazine" in lista celor 100 de personalitati care au marcat in mod cert lumea in care traiesc.

Ca trupa, ar fi putut sa duca o viata luxoasa daca nu ar mai fi cantat o nota de acum si pana la sfarsitul vietii. Mostenitorii lor probabil ca nu va trebui sa munceasca niciodata. Au toate motivele sa considere ca au facut tot ce era de facut. Sunt o trupa extraordinara.

Ei bine... ei au ales altceva.

Au luat piesa extraordinara din repertoriul lor (una dintre multele) si au acceptat sa o "imprumute" unei ar