IN MEMORIA LUI VLADUT Cum sa te faci respectat si ascultat cand tu nu stii sa asculti si sa respecti pe cel de la care ai astfel de pretentii? Cand este vorba de a da crezare spuselor unui adolescent, mai ales daca e recalcitrant si parasit de parinti intr-o institutie, adultii tind sa fie extrem de sceptici. Pe de o parte este o reactie fireasca, cea a adultilor. Pe de alta parte insa, vazand ca nimeni nu-i crede, adolescentii nu au prea multe variante decat sa devina mai recalcitranti si sa-si faca dreptate singuri. Si reactia lor este fireasca, mai ales daca o suprapui peste o vasta in care sentimentul de fronda devine acut.
Am cunoscut deunazi cativa astfel de adolescenti ce traiesc intr-un centru de plasament.
Cum m-au vazut interesata de problemele lor, au inceput sa-mi povesteasca obiditi ce-i doare: singurul barbat din institutie, administratorul, vrea sa-i puna la respect prin "administrarea" de corectii (pumni si picioare). "Doamna, noi nu mai suportam, daca ne mai bate, nu stim ce facem!" Baietii au recunoscut ca nu-s nici ei "cheie de biserica" si ca se mai bat intre ei, ca nu le place sa se trezeasca dimineata si ca devin tafnosi cand li se vorbeste rastit. Vazand ca ii ascult cu atentie s-au apucat sa povesteasca, care mai de care diverse intamplari care s-au terminat in racnete si pumni.
Acestea le-au spus in fata mea si unor profesoare care i-au privit neincrezatoare. Asa ca au inceput si ele sa-mi povesteasca ce situatie scolara dezastruoasa au acesti copii. "Sunt chiulangii, au corigente si unii chiar risca repetentia... oare chiar poti avea incredere in ce spun ei?"
La centru, directoarea acestuia mi-a confirmat toate intamplarile povestite de baieti... aproape identic... pana la capitolul "pumni si picioare". Aici a devenit foarte defensiva insa a sustinut cu tarie ca nu poate fi adevarat. Nici psihologul unitatii nu i-a cr
