SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Exista oameni pentru care anumite lucruri devin trebuinte totale, se folosesc de ele atat de des si cu atata incredere incat aceste lucruri devin parca parti ale organismului. Acesti oameni, bineinteles sentimentali pana in prasele, simt ca nu le-ar merge metabolismul daca n-ar avea alaturi acele lucruri care ii servesc cu credinta.
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Exista oameni pentru care anumite lucruri devin trebuinte totale, se folosesc de ele atat de des si cu atata incredere incat aceste lucruri devin parca parti ale organismului. Acesti oameni, bineinteles sentimentali pana in prasele, simt ca nu le-ar merge metabolismul daca n-ar avea alaturi acele lucruri care ii servesc cu credinta.
Eu sunt unul dintre acesti sentimentali care, atunci cand mi-am vandut Dacia mea cea galbena si am petrecut-o cu privirea disparand in lume cu alt om la volan, m-a podidit plansul si n-am putut sa ma urc in tramvai mergand prosteste pe jos trei statii cu lacrimile pe obraz dupa Dacia cea galbena care zece ani ma servise cu loialitate si devenise chiar o parte din viata mea. Dar nu sunt numai eu cel pentru care lucrurile trebuincioase au devenit iubiri.
Marele actor Stefan Iordache are in prispa casei taranesti de pe malul Snagovului, acolo unde vine moartea dupa fiecare spectacol, un cuptor de rumenit painea de tara, cu scaunele pitice parca venite din povestea Alba-ca-Zapada si in camera de alaturi un alt lucru care ii e atat de drag, o lada de zestre de acum 200 de ani. Si indragitul si atat de popularul Mircea Diaconu s-a lipit cu tot sufletul de un obiect. De un ciot de creion cu care a scris pe un caiet de dictando toata navala de ganduri si simtiri ce-l cuprindea dupa terminarea spectacolelor din fiecare seara.
Tanarul actor Mircea Diaconu isi inchiriase o camaruta vizavi de Teatrul Bulandra. Dupa ce
