Zilele orasului, chermezele cu tiribombe si focuri de artificii ar trebui sa fie inlocuite cu zilele obligatorii de curatenie. Sa nu ne ferim de obiceiuri medievale; claca fiind o cale de iesire din situatia de veritabila catastrofa sanitara in care se afla Capitala Romaniei. Criza aviara scoate in evidenta mizeria in care se scalda Bucurestiul. Nici o capitala din Europa nu se afla intr-o stare mai precara in privinta infrastructurii si serviciilor urbane. Muntii de gunoaie, deveniti forme de relief, traiesc intr-o simbioza ucigasa cu locuitorii. Te poti orienta prin oras dupa inaltimea lor si intensitatea duhorilor.

Cand ploua, apa da pe afara din reteaua de canalizare, batrana cat strabunica, sefii de la Apa Nova indicand oprirea dusurilor in vreme de aversa.

Noroaiele se intind pana spre centrul urbei; seceta le transforma in nori grei de praf aducatori de sanatate. Dincolo de fostele bariere ale Bucurestilor incep mahalalele. Confortul inseamna aici cel mult cismele si drumuri cu urme de pietris. Peste 1.000 de strazi nu au canalizare si sunt de pamant.

Viata se desfasoara pe zone intinse ca la tara, Capitala putand fi considerata la inceput de mileniu III cel mai mare sat al Romaniei.

Pentru cateva sute de mii de oraseni, in acte, modul de viata ramane in date fundamentale rural. Pana sa ne dea gripa aviara cu capul de pereti, ne prefacem ca nu vedem realitatea mizera in care se scalda "Micul Paris". "Dupa blocuri suntem noi", avertizau baietii de cartier intr-un hit de acum cativa ani. Si ei sunt cu adevarat intr-o lume cu legi proprii, cu ierarhii consolidate si reactii unitare.

Civilizatia vizitei in capot si in papuci "la vecina", mersul saltat in trenling pana la alimentara din colt, dialogul printre uluci si spartul cu dexteritate al semintelor reprezinta grila de comportament a oamenilor uitati de autoritati si care ben