Arunc prin sala o privire distrata. Lume postdecembrista obisnuita la asemenea sindrofii:prefectul, pompierul-sef, omul de afaceri al judetului, inca neanchetat pentru coruptie, insotit de bodyguarzi, ziaristii de la presa locala, care au reusit deja sa se imbete, jurnaliste de ultima ora, zgribulite de foame si de viitorul incert, dezgolindu-si pulpele prinse in ciorapii ieftini, luati de la taraba, parlamentari de circumscriptie.Moto:
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
Mircea Badea, realizator tv
Raspund invitatiei de a-mi semnala prezenta la aniversarea unui ziar din provincie. Sa putem scrie si noi - mi se spune - ca manifestarea s-a bucurat de participarea unor personalitati de la Bucuresti. "Personalitatile de la Bucuresti" sunt doar subsemnatul.
Sindrofia are loc la unul dintre restaurantele omului de afaceri care finanteaza ziarul. S-a gandit sa puna de o sarbatoare gratie unor calcule precise. Toate ziarele locale va trebui sa dea numele restaurantului. Mancarea si bautura nu-l costa nimic. De vreo luna, a dat dispozitie sefului de sala sa se ciupeasca zilnic la gramaj si la litraj.
Cladirea e asezata la capatul unei alei marginite de o peluza din care rasar, in pozitie de drepti, ca pentru Imnul de Stat, pitici din marmura. O aripa de ploaie fasie inviorator. Pe trotuar stau bot in bot masini scumpe, cele mai multe jeepuri. In trantit de portiere, coboara cu greu insi grasi, in costume Armani, impodobiti cu ghiuluri si vorbind la telemobile. Consoartele ii insotesc, tacanind din tocurile cui si avand tendinta de a-si tine cu mana rochia de seara. Desi banchetul se tine in toiul zilei. Inaintez pe alee. O tipa spalacita se repede sa ma tuce zgomotos pe amandoi obrajii. Nu-mi dau seama de unde ma stie. Declansez rapid un zambet dulce. Atat de dulce ca multi ar putea crede ca-i o fosta iubita cu care am un copil nel