Coboram pe Strada Uranus, in tramvaiul 25, cu o vecina de pe Strada Militari (istorie antica, evident!) si am intalnit un fost coleg de facultate, baiat aratos, sportiv, (jucator de rugby fara palmares) cu care am schimbat cateva cuvinte. Mi-am intrebat vecina ce impresie i-a facut ipochimenul si mi-a raspuns cu un suras incarcat de dispret: "Un pierdevara!".
Au trecut niste ani (destul de multi) si am avut placerea sa revad un medic, plecat prin anii â80 mai intai in Germania si mai apoi in Statele Unite, care, fara sa se planga, mi-a povestit cat a regretat viata din spitalul lui bucurestean (cafeluta, raportul de garda, vizita de la ora 10:00) in primul an petrecut printre nemti dar si ce dor i-a fost de ei cand a dat de stilul de munca al americanilor.
Faimoasa etica protestanta a muncii, dominanta la Nord de Rio Grande si in cateva tari din Europa Occidentala, mult laudata de unii, cordial detestata de altii, a nascut nu numai oameni vanduti activitatilor productive ci si o masa de indivizi deloc dispusi sa faca eforturi, lenesi (nu neaparat), chiulangii (cat se poate), gata oricand sa piarda ore pretioase trancanind despre ce ii face sa se fereasca de munca. Niste pierdevara, societatea le cere sa se apuce de treaba iar ei raspund cu o intrebare: "De ce?"
Desi pare foarte greu sa scrii o carte despre capacitatea de a nu face mare lucru, un autor pe nume Tom Lutz ne dovedeste ca nu este imposibil prin cele 350 de pagini de istorie a acestor personaje, in marea lor majoritate barbati. Trist. Dar cine s-ar putea lauda cu predecesori de talia unor Samuel Johnson (lexicograf si filosof), Walt Whitman (nemuritorul poet al "Firelor de iarba"), Oscar Wilde (care si-a declarat la vama din New York doar propriul geniu), Bertrand Russell (matematician, logician, pacifist), Henry David Thoreau (idealist si optimist) sau Jack Kerouac, intemeietorul misca
