Farmecul retro al unui oras cosmo-polit, unde munca si atitudinea sunt apreciate. Un loc de nenvins, cu primaveri ce nu se pot compara cu nimic. Corespondenta din New York Doua saptamani la New York. "Nu mai am rabdare", imi spuneam in avion, incercand sa ma concentrez asupra celei mai recente carti scrise de Candance Bushnell. Nu era prima oara cand aveam emotii. De fiecare data, in drum spre NY, mi se intampla asa.
Cate discutii aveam cu prietenii, la Bucuresti, despre orasul cel mai iubit de mine. Le povesteam lucruri care se intamplau numai acolo si incercam sa-i conving ca este cel mai frumos loc din lume.
Insa ma loveam intotdeauna de frazele lor venite probabil din prejudecati: "NY-ul nu are istorie, e doar un oras cu zgarie-nori" sau "la NY te simti atat de neputincios", "acolo nu exista cultura ca in Europa". Mereu inghiteam in sec si renuntam sa le mai dau argumente.
UN ZUMZET DE NEINLOCUIT. Acum realizez ca m-am indragostit de acest oras in timp, datorita experientelor unice traite acolo. Nu am de gand sa conving pe nimeni ca NY-ul este Parisul. Nu vreau sa mai redau statistici despre milioanele de oportunitati ce ti se ofera acolo. Nu am chef sa vorbesc de cele 136 de muzee sau de cate expozitii de arta se organizeaza pe zi. Vreau sa ajung la NY.
Primavara aici nu se poate compara cu nimic, mi-am zis in masina hotelului, care se indrepta spre Manhattan. Nici macar ultimul Vogue, pe care il rasfoisem disperata in avion, nu m-a pregatit pentru energia orasului, care m-a cuprins imediat.
Aveam atatea de facut. Sa merg la cumparaturi. Sa fac rezervari pentru muzicaluri, pentru ca, spre deosebire de Bucuresti, salile sunt pline tot timpul, desi pretul biletului pentru un loc bun este intre 250 si 500 $. Sa merg la film, pentru ca nicaieri in lume nu te simti ca in cinematografele de aici.
Dupa doua tigari si trei bloc
