MAESTRUL ROSTIRII Nu vom sti niciodata daca muzica lui este poezie cantata sau cantec rostit. Si daca daca nu se stie ce?
Un lucru e sigur: in muzica lui Tudor Gheorghe, Cuvantul este esen-tial, dupa modelul divin: "La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Tudor Gheorghe este in primul rand un maestru al rostirii cuvintelor. Pe care le canta oamenilor, incercand sa reconstituie sau sa restaureze traseul spre Dumnezeu. Canta din datorie, dar mai ales din nevoia imperioasa de a canta. Canta versuri si rosteste cantece.
CA O LUMINA. Sunt poezii cu stralucirea la vedere, care induc singure melodia purtatoare. Trubadurul n-a trebuit decat sa intinda mana spre ele si sa le aduca la sine. "Albatrosul ucis" al lui Nicolae Labis este una dintre acestea. A luat poezia de pe hartie si a pus-o in cutia de rezonanta a glasului sau extraordinar. Restul a fost doar o formalitate. Sunt si poezii "oxidate" de timp si de schimbarile intervenite in limba. Sa luam, de pilda, "Intr-o gradina" a lui Ienachita Vacarescu. O poezie simpla, cu doua strofe de cate patru versuri pentasilabice si monorima pe fiecare strofa. "Intr-o gradina,/ Lang-o tulpina,/ Zarii o floare/ Ca o lumina./ S-o tai, sa strica,/ S-o las, mi-e frica/ Ca vine altul/ Si mi-o radica". Si-n toata poezia, o singura figura de stil, o comparatie: "ca o lumina". In rest, nici un epitet, vreo metafora sau altceva care sa-i tulbure frumusetea. Trubadurul a trebuit sa-i reconstituie dramatismul care a generat-o, doar din modulatiile vocii. Astfel, strofele sunt cantate de doua ori: o data ca o soapta si a doua oara in crescendo, pana la limita strigatului. Efectul este magnific.
DUPA LEGE. De poezia "Domnului Eminescu", cum ii zice el, Tudor Gheorghe nu s-a putut atinge: "A adauga o alta muzica peste muzicalitatea versului eminescian e imposibil. N-ai cum".
Mai su
