O singură victorie obţinută în deplasare, în rest, victorii pe linie în ultima serie a diviziei C. Braşovenele, în bloc compact, pe podium, au avut comportări diferite. Ghimbăşenii şi tractoriştii, care au rămas în tandem să-şi stabilească câştigătoarea, au câştigat fără probleme. Satelitul a făcut scor cu o echipă ce părea că nu are probleme cu retrogradarea, Trans Sil. Înfrângerea la 0-4 I-a făcut pe aceştia să intre în calcule. Sub linie a intrat şi echipa din Tg. Secuiesc, învingând la Sovata, în vecini, care nu au crezut în lacrimi. Matizolul a ştiut să valorifice potenţialul pe care-l are în faţa chimiştilor din Târnăveni. Ludoşenii, fără antrenorul care i-a pregătit, Sandu Andrasi, au stat, primind cele trei puncte, după retragerea celor din Ungheni. A surprins jocul modest al predelenilor, învinşi la Tg. Mureş, de o echipă deja retrogradată.
„Satelitul”, în pas de defilare
FC Ghimbav – Trans Sil Tg. Mureş 4-0 (1-0)
Au înscris: Pintea (min. 37), Sburlea (min. 62 şi 78), Chirciu (min. 80).
FC Ghimbav: Mihok – Răduţoiu, Şerban, Gâţu, Nemţescu – Mendizov, Chirciu, Pintea (min. 75 Berceanu), Mitrofan (min. 60 Lup) – Roşu (min. 80 Puşcaşu), Sburlea. Antrenor: Dorel Purdea.
Satelitul s-a impus fără probleme în faţa unei echipe care nu cu multe etape în urmă cocheta cu partea superioară a clasamentului. A fost mai greu, în faţa unei apărări supraaglomerate, până ce Pintea a deschis scorul, pentru că în continuare, jocul a decurs într-o singură direcţie. Ca şi în partida din Colonie, cu Tractorul, Sburlea a realizat dubla. Satelitului îi mai este necesară o singură remiză pentru a câştiga seria şi o poate realiza vineri la Predeal.
Zeci de ocazii, dar numai două goluri
Tractorul – Maris ASA Tg. Mureş 2-0 (0-0)
A înscris: Evsei (min. 70 şi 89).
Tractorul: Dănălache – Kulcsar, Damian, Turiac (min. 62 Bu