Cei mai mulţi dintre suporterii echipei AC Milan ar dori ca atacantul ucrainian Andrei Şevcenko, care a anunţat că va pleca la Chelsea, să fie înlocuit de brazilianul Adriano, actualmente la rivala Inter. Într-un sondaj efectuat de cotidianul „Gazzetta dello Sport”, la care au participat peste 17.000 de „tifosi”, Adriano a fost preferat de 24% dintre participanţii la vot.
Brazilianul se află de câteva luni în conflict cu suporterii şi cu antrenorul Interului, Roberto Mancini, şi i se reproşează evoluţiile modeste din partea a doua a sezonului. Pe locurile următoare s-au situat atacantul camerunez al echipei FC Barcelona, Samuel Eto’o cu 17,8%, urmat de Zlatan Ibrahimovic (Juventus) cu 12,2% şi de Ruud van Nistelrooy (Manchester) cu 10,5%.
Ofertă fabuloasă
Andrei Şevcenko va evolua la Chelsea timp de patru ani, pe durata contractului urmând să încaseze 26 de milioane de lire sterline. Atacantul ucrainean a declarat într-o conferinţă de presă că va părăsi AC Milan şi va ajunge în această vară la Chelsea Londra, echipă patronată de prietenul său, Roman Abramovici. După o întâlnire între patru ochi cu Adriano Galliani, vicepreşedintele clubului AC Milan, Şevcenko a spus că pleacă „de la AC Milan din motive familiale, şi le mulţumesc celor de aici pentru tot ce au făcut pentru mine”. Galliani a spus că negocierile vor fi dificile şi că a încercat până în ultima clipă să-l convingă pe ucrainean să rămână. Şevcenko a jucat la Milan 7 sezoane, el fiind transferat de la Dinamo Keiv şi a câştigat un titlu în Serie A, în 2004 şi Liga Campionilor în 2003. Cei mai mulţi dintre suporterii echipei AC Milan ar dori ca atacantul ucrainian Andrei Şevcenko, care a anunţat că va pleca la Chelsea, să fie înlocuit de brazilianul Adriano, actualmente la rivala Inter. Într-un sondaj efectuat de cotidianul „Gazzetta dello Sport”, la care au participat peste 17.000 de „tif