Petru I (n. 10 iunie 1672 – 8 februarie 1725 / 30 mai 1672- 28 ianuarie 1725 după vechiul calendar ) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 până la moartea sa. Este fiul ţarului Aleksei Mihalovici şi a celei de-a doua soţii, Nataşei Kirilovna Nariskina. În 1676, tatăl său moare, lăsându-l urmaş la tron pe fiul său, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie 1682, Ţarul Fiodor al III-lea moare fără să-şi aleagă urmaşul -Ivan, fratele său de 16 ani cu mintea tulbure sau Petru, fratele vitreg, iute ca argintul viu, aprig, isteţ, dar în vârstă de numai 10 ani. Mulţimea rosteşte numele lui Petru, care primeşte numele de Petru I. Însa Ţarevna Sofia, sora bună al lui Ivan şi sora vitregă al lui Petru urzeşte planuri de răzbunare. Profită de faptul că trupele de streliţi se răscoală şi după multă violenţă, jafuri, omoruri obţine ca din 29 mai să fie doi ţari : Ivan şi Petru, iar ea, Ţarevna Sofia este numită regentă, din cauza sănătăţii şubrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun. La 25 iunie 1682, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, are loc în prezenţa patriarhului, a opt mitropoliţi, patru arhiepiscopi, doi episcopi şi opt arhimandriţi, ciudata încoronare a celor doi ţari ai Rusiei, dintre care unul bolnav şi fără minte, iar celălalt un copil îngrozit.

Petru, de la primii paşi a cunoscut oroarea, violenţa, minciuna. Doar mama sa, care îl înconjoară cu multă dragoste are chip curat şi nevinovat dar trăieşte ca într-un vis, iar el simte o nevoie mistuitoare de a se mişca, de a porunci. La 27 ianuarie 1689 în vârstă de 17 ani se căsătoreşte cu Evdokia Lopuhina, o fată de 20 de ani, frumuşică, de rang mijlociu. Petru ştie că înaintea lui, un singur prinţ rus a cutezat să treacă dincolo de graniţele ţării sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea. Pentru un rus trecerea graniţelor în