Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se doarme bine la consiliul local

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 mai 2006 ·

Cei 27 de consilieri locali craioveni au propus, in 2005, doar 13 proiecte in cadrul sedintelor lunare la care participa. Lipsa de activitate, la acest capitol, nu-i deranjeaza prea tare pe alesii locali. Initierea de proiecte in Consiliul Local Craiova nu a fost, in 2005, un atu al consilierilor, care au cam tras mâta de coada la acest capitol. Desi au avut la dispozitie 12 luni in care sa vina cu idei, cei 27 de consilieri au propus doar 13 proiecte, restul fiind initiate de executivul din primarie. Detasat, in top, conduce consilierul PD, Radu Theodor, care a initiat cinci proiecte care au fost si adoptate. Alti opt consilieri au un singur proiect initiat la activ, printre acestia numarându-se Bianca Predescu (PSD), Elena Serbanoiu (PRM) sau Constantin Stamatoiu (PRM). Au existat si consilieri care s-au multumit doar sa participe la sedintele lunare ale Consiliului Local (CL) Craiova. In aceasta categorie sunt inclusi Petre Gongu (PD), Aurel Bojenoiu (PNL) sau Dan Magla (PSD). Pentru functiile pe care le detin, ca membri ai CL Craiova, acestia sunt remunerati lunar cu 5% din salariul primarului, pentru sedintele de consiliu, la care se adauga 5% pentru participarea la intâlnirile comisiilor. In total, suma pe care o primeste lunar un consilier ajunge la aproximativ 4,8 milioane de lei. Precizam ca acestia nu sunt remunerati separat pentru participarea la sedintele extraordinare, care pot fi organizate optional. De asemenea, consilierii mai au la dispozitie si abonamente cu un numar de 200 de minute incluse. „Personal, nu am venit cu nici o propunere, insa comisia pe care o conduc, de buget-finante, a venit cu ideea contractarii imprumutului de 700 de miliarde de lei. Nici nu am de gând insa sa iau astfel de initiative. Consider ca nu este nimic in neregula“, a declarat consilierul Petre Gongu. „Furt“ de idei intre consilierii locali Initierea proiectelor pare insa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°