De unde au banii? Nu exista mirare mai mare in lumea romaneasca decit aceasta intrebare care gilgiie intre milioane de fraieri cu pasaport (unii il pipaie nervos, adulmecind o destinatie, altii l-au uitat intre rufe).
E o intrebare serioasa, ca de la invins la invingator. Singura, la capatul ultimilor 16 ani de istorie romaneasca. Cu toate astea, cine si-o pune nu are nici un merit. Faptele calaresc retina. Un cerc restrins se imbogateste fara preget.
O noua „elita“ face case, se bucseste cu plasme, se da de-a dura pe Coasta de Azur, indeasa in conturi si totul se petrece ca si cum acelasi grup, selectat de noroc, ar cistiga loteria, in fiecare zi. Nu e greu sa faci din toate astea o intrebare scrisnita.
Mult mai dificil e raspunsul, mai ales ca avem, deja, unul si el ne-a slujit prost: „Toti sint hoti!“ Nu e raspunsul gresit. Nu e nici macar raspuns. E invidie. E regretul dupa ocazia pierduta si fagaduinta ca, data viitoare, la urmatoarea cotitura a istoriei, generatiile care zac acum in rigola isi vor imprejmui vilele cu gard de marmura si mai inalt.
Altfel spus, sila celor ce se vaita acum produce coruptia viitoare si intareste rezerva de capital penal al natiunii.
Adevaratul raspuns nu neaga ca „toti sint hoti“, dar sta sa judece, in loc sa rivneasca. Aceasta explicatie porneste de la faptele generale, nu de la delictele orbitoare. Si anume: democratie si capitalism. Amindoua au fost puse la treaba, intr-un anume fel, si explica bunastarea torentiala a noii clase.
Mecanismul: speculatia. Trebuie spus ca speculatia e contrarul productiei. In vreme ce productia presupune un efort colectiv si rasplateste apoi colectiv, speculatia e un fel de a provoca beneficiul pe o arie mica, in general intr-un cerc de initiati sau conspiratori. Asa a inceput povestea noului stat roman. Primul obiectiv: specula
