Desfiintarea taxelor si comisioanelor vamale dupa aderare, cresterea salariilor romanesti la nivelul Uniunii Europene (UE), modalitatile de reducere a taxei pe valoarea adaugata (TVA), reducerile la impozitele pe cladiri, taxele antidumping, transferul sediilor sociale ale firmelor romanesti, plata asigurarilor sociale pentru cei care muncesc in statele europene sunt cateva dintre provocarile
adresate, ieri, la Cluj, de cea mai mare companie de consultanta financiara din lume, PricewaterhouseCoopers (PwC).
“O data cu integrarea, care va fi la 1 ianuarie 2007 sau la o data putin ulterioara, taxele si comisioanele vamale pentru aceste tari vor disparea, barierele vamale mutandu-se la marginea UE. Totusi, de la acea data, vor fi eliminate si facilitati fiscale precum ajutoarele de stat”, a avertizat Ruxandra Stoian, tax services director PwC.
Ea a mentionat ca, pentru a se pune la punct cu toate prevederile UE, managerii romani ar trebui sa lectureze 90.000 de pagini, adica 31 de capitole de reglementari europene, ce trebuie respectate, chiar daca acestea nu sunt cuprinse in legislatia romaneasca.
Cele mai importante investitii pe care trebuie sa le faca firmele clujene sunt in protectia mediului si in imbunatatirea conditiilor de munca, a apreciat reprezentanta PwC.
“Este clar ca, in domeniul conditiilor de munca si a securitatii muncii, nu vom ajunge la nivelul cerintelor nici in 20 de ani, pentru ca in UE se monitorizeaza cat praf avem in spatiul unde muncim sau cati metri cubi are incaperea pentru o conferinta la care participa 60 de oameni.
Deocamdata, nu va veni nimeni sa ne verifice pentru ca nu dispunem inca de un asemenea organ de control, dar, daca suntem in relatii de afaceri cu un partener din Uniune, acesta ne va solicita sa ne conformam acestor cerinte.
De pe acum sfatuiesc firmel