În perioada 19-21 octombrie, primarul municipiului Reghin, Nagy Andras, împreună cu alţi doi membrii ai Primăriei, au participat la conferinţa internatională susţinută la Sibiu, cu tema "Codul administrativ în procesul integrării în Uniunea Europeană". La conferinţă au fost invitaţi profesori de la universităţi de prestigiu din Germania, Klauss Johanis, primarul Sibiului, Ioan Anton, prefectul de Sibiu, Georg Schulz, consulul Germaniei. În jurul tematicii conferinţei, cei prezenţi au ţinut prelegeri, au făcut dezbateri în plen, s-a discutat şi s-au prezentat referate. Nagy Andras a vorbit despre necesitatea elaborării codului în perspective eliminării contradicţiilor legislative, probleme de insuficienţă a trataţiei. Primarul reghinean a punctat câteva idei esenţiale în ceea ce priveşte protecţia primarului, numirea şi eliberarea din funcţie, răspunderea şi cabinetul primarului, administrator public, raportul dintre edil şi secretar, precum şi aspecte salariale. (A.P.)
Astăzi la ora 19.00 va avea loc în Sala Mare a Palatului Administrativ deschiderea oficială a conferinţei internaţionale “Cancerul digestiv, de la prevenţie la tratament”. Înainte de deschiderea oficială, de la orele 17-19 se vor prezenta cursurile de proiecte europene. Lucrările conferinţei se vor desfăşura vineri şi sâmbătă, cu participarea unui număr de aproximativ 200 de specialişti din ţară şi din străinătate. Printre temele care vor fi tratate se numără “Principii generale în cancerogeneză”, “Cancerul esofagian”, “Cancerul gastric”, “Cancerul colorectal şi anal”, “Cancerul biliaro-hepatic”, “Cancerul hepatic”. Conferinţă este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş în colaborare cu Societatea Română de Gastroenterologie, cu Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi cu Societatea Română de Chi-rurgie. “A fost ales pentru desfăşurarea conferinţei oraşul Târg