Roma a anuntat retragerea grabnica a 1.100 de militari din Irak, urmand ca pana la sfarsitul anului intregul sau efectiv, de 2.700 de oameni, sa revina acasa. Fost presedinte al Comisiei Europene, actualul premier italian, Romano Prodi, l-a batut la urne pe Silvio Berlusconi, cel care a sustinut de la bun inceput interventia. Prodi a avut ca punct esential in oferta electorala tocmai plecarea din Irak, dupa ce alte tari s-au retras mai de mult.
Spania s-a retras si ea, dupa ce Jose Luis Rodriguez Zapatero i-a luat la carma guvernului locul lui Jose Maria Aznar, alt “razboinic”. Cele mai multe state ale UE nu agreeaza campania irakiana. Insisi George Bush si Tony Blair recunosteau de curand ca au gresit. Eroarea e omeneasca, nu insa si perseverarea in ea. In concertul european, abstractie facand Anglia, legata de fratele de sange de peste Ocean, Romania continua sa cante dezavuata partitura a beligerantei, ramanand fixata pe celebra axa Washington - Londra - Berlin. Presedintele Basescu a precizat ca o va face pana la capat.
Desi avem deja pierderi umane, iar efortul financiar e urias. Sunt, oare, efectele politice atat de benefice incat sa justifice aceasta perseverenta? Nu cred. Mai ales cand aderarea la UE nu depinde de “licuriciul mare”, ci de “licuricii mici”, iar cei mai importanti dintre acestia, Germania si Franta, nici nu se zoresc sa ne ratifice tratatul de aderare. Ori te pomenesti, cum zic unele voci, ca sunt pe Dambovita si niste “interese de grup”, efortul de razboi presupunand si contracte grase pentru furnizorii de materiale si echipamente. Unele ciudatenii au ajuns si pe la procurori, dar, ocupati cu termopanele lui Nastase si pustile lui Miki, nu prea au timp de ele.
