Pentru "examenul" ce urma a fi sustinut la Paris, delegatii romani aveau emotii la trei "materii": recunoasterea oficiala a apartenentei intregului Ardeal la Romania, obtinerea statutului de cobeligerant, reducerea cat mai mult posibil a cuantumului despagubirilor. Si Moscova a decis: "Ardealul da, cobeligeranta ba".
Nasterea noii Europe
In a doua jumatate a anului 1946, doua evenimente au tinut capul de afis al agendei politicienilor romani: pregatirea alegerilor si participarea Romaniei la Conferinta de Pace de la Paris.
PARTICIPANTII. Dupa capitularea Japoniei in septembrie 1945, al doilea razboi mondial se terminase. Peste aproape un an, la Palatul Luxembourg din capitala Frantei, din initiativa puterilor invingatoare, se deschideau lucrarile Conferintei de Pace. Scopul acesteia era sa discute si sa semneze Tratatele de Pace cu Italia, Ungaria, Bulgaria, Romania si Finlanda. La lucrari au fost prezente delegatiile a 32 de state, impartite in mai multe grupe. Din prima grupa faceau parte SUA, Marea Britanie, URSS, Franta si China.
A doua grupa reunea 16 state, care aveau dreptul sa formuleze observatii si propuneri la Tratate. Numai statele din aceste doua grupe, denumite "Puterile Aliate si Asociate", aveau drept de vot. Proiectele Tratatelor fusesera elaborate de ministrii de Externe ai SUA, Marii Britanii, URSS-ului si Frantei, care nu aveau obligatia de a se consulta intre ei. Tarilor invinse in razboi, printre care se numara si Romania, nu li s-a acordat drept de vot. Li s-a permis totusi sa-si exprime punctul de vedere, dar numai punctual, si la solicitarea "celor mari".
CE SPERAU ROMANII. Ca si dupa primul razboi mondial, "bucataria" Conferintei a fost una complicata. Discutiile au avut loc in comisii, subcomisii si apoi intr-o Adunare plenara. La putine zile dupa deschiderea lucrarilor s-a dat publicitatii textul oficial