că Gregorian Bivolaru se consideră un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ. Festivităţile de ziua lui Guru l-ar fi făcut să pălească şi pe Nicolae Ceauşescu. În direct cu Dumnezeu ! Printre că Gregorian Bivolaru se consideră un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ. Festivităţile de ziua lui Guru l-ar fi făcut să pălească şi pe Nicolae Ceauşescu.
În direct cu Dumnezeu !
Printre documentele aflate în posesia ziarului Adevărul se numără şi "dialogurile" membrilor MISA cu "Dumnezeu". Am ales din acest "dialog", în care "Dumnezeu" îi învaţă cum să se comporte în MISA, documentul intitulat "Rugăciunea de 24 de ore". Una dintre întrebările adresate de membrii MISA "Doamne, Te rog din inimă, spune-ne cum să ne pregătim pentru ziua lui Grieg". Răspunsul celui de "Sus", conform documentului MISA: "Pentru voi, ziua lui Grieg, din anul care vine va fi cea mai mare sărbătoare spirituală la care aţi participat vreodată. Nici nu vă puteţi imagina Marea Mea Graţie care se va revărsa prin Grieg, dar şi direct, asupra voastră în aceste momente, unice pentru voi. Să priviţi această sărbătoare ca pe o adevărată comuniune cu Mine. Acolo, Grieg va fi canalul, Eu voi fi cu adevărat cu voi, mai aproape şi mai palpabil ca niciodată". "Mesajul" lui "Dumnezeu" se întinde pe o pagină tip A 4 şi depăşeşte toate limitele pe care le-ar putea bănui cineva din afara MISA. "Dumnezeu" continuă: "Trebuie să înţelegeţi că El (n.red. - Grieg) are forţa şi învestitura Mea pentru a impulsiona trezirea spirituală a planetei, a voastră, şi prin aceasta intrarea în Marea Lumină Spirituală, a întregului sistem solar, precum şi a zonelor subtile asociate".
49 de zile de rugăciune pentru ziua lui Bivolaru
Mai mult, imaginarul "Dumnezeu" le promite membrilor MISA că dacă vor continua "sub bagheta lui Grig" atunci "veţi ajunge cu adevărat la Mine", Îndemnul de supunere totală fa