Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legi noi, aceiaşi directori

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 30 mai 2006 ·

Noua structură de conducere a spitalelor mureşene nu a suferit nici o modificare substanţială. Decizia de dizolvare a Consiliilor de Administraţie şi de numire a trei directori interimari în cadrul fiecărui spital a sosit la sediul DSP Mureş luni seară.

Conform numirilor ministrului Eugen Nicolăescu, Lucian Băilă a devenit manager interimar al celui mai mare spital din ţară, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Băilă este secondat de Marius Dohon, director financiar-contabil, şi de Szabo Bela, director medical. Pe lista interimarilor se mai numără Liliana Goga, ca director de îngrijiri medicale, iar Constantin Florea, fost director medical, urma să fie numit director de cercetare şi dezvoltare. "Este normal ca în cazul unui spital de asemenea dimensiuni să existe mai mulţi directori pentru o organizare mai bună a activităţii medicale", a declarat Silviu Morariu, directorul DSP Mureş.

Nici în judeţ nu au existat modificări importante. La Reghin, noul director medical este Iszlai Arpad, iar Takacs Aurora este noul manager al Centrului de Sănătate de la Miercurea Nirajului, după ce fostul director şi-a înaintat demisia.

Interimatul va fi asigurat pe o perioadă de şase luni, până când toţi cei care doresc să participe la concursurile de ocupare ale posturilor vor trebui să urmeze cursurile de management, organizate în mod special de minister. Conform lui Eugen Nicolăescu, aceste cursuri vor dura două luni şi vor putea fi urmate la zi sau distanţă, în cadrul celor opt centre deschise special în acest sens, dintre care unul la Târgu Mureş. (C.A.)

Noua structură de conducere a spitalelor mureşene nu a suferit nici o modificare substanţială. Decizia de dizolvare a Consiliilor de Administraţie şi de numire a trei directori interimari în cadrul fiecărui spital a sosit la sediul DSP Mureş luni seară.

Conform numirilor ministrului Eu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 19 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 41 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 33 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°