Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzbunarea leilor şi Izoreprizele constructorilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 31 mai 2006 ·

Meciurile etapei cu numărul 2 de la Companies' League au adus o ploie torenţială de goluri şi una la propriu, venită exact când trebuia, adică după finalul celui de al doilea joc.

În prima partidă, leii de la Autocenter Spanner, vizibil iritaţi de înfrângerea usturătoare din prima etapă, au defilat ca un Peugeot cu mulţi cai putere, făcând o demonstraţie de virtuozitate la firul ierbii sintetice.

Cu un Horaţiu Cioloboc aproape ca în vremurile bune, când se alegea cu note de premiant în Divizia A de fotbal, cu un Dani Borş care a demonstrat că nu degeaba scrie "director" pe uşa biroului în care lucrează, marcând din aproape orice poziţie, cu un Adrian Strete aproape perfect între buturi, albaştrii de la Autocenter Spanner nu au avut probleme în faţa adversarilor. Cei de la Cad Master s-au străduit, dar nu au găsit măsurile potrivite pentru a contracara jocul leilor. Adrian Gross şi Lucian Mănişor s-au zbătut mult în atac, dar paradele portarului Strete, încrezător nevoie mare în propriile forţe, mai ales după ce a câştigat primul concurs de pronosticuri din cadrul Companies' League, au închis culoarele mingii spre gol. A fost 12-2 în final, un scor care arată că cei de la Autocenter Spaner se pot considera în cărţi pentru un loc pe podium.

Izoreprizele constructorilor

Mult mai echilibrat, cu un raport de forţe mai apropiat ca valoare, meciul dintre Foraj Sonde şi Izorep a stârnit la maxim atenţia spectatorilor.

Cu Illes Kalman pe margine, emoţionat şi concentrat ca la un mare meci de Liga Campionilor, Izorep a condus ostilităţile încă din debut. Pulsul lui Illes Kalman, căruia nu-i recomandăm să asiste la meciuri ca cel de marţi seara, a fost accelerat serios de multele ratări ale echipei sale, însă în final totul s-a terminat cu bine. Izorep a construit cu mare atenţie fiecare fază şi a punctat încet, dar sigur. Szekely Jozsef, Gidof

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum o ora
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 4 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Bolojan: Dacă săptămâna viitoare nu se va adopta o hotărâre de Guvern în acest sens, practic nu mai pot fi organizate alegeri anul acesta în Bucureşti/ Nu avem acord în coaliţie pentru organizarea în această toamnă a alegerilor

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă săptămâna viitoare nu va fi adoptată o hotărâre de Guvern privind organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, atunci scrutinul nu mai poate fi organizat în acest an. ”Eu, personal, cred că cu cât se or

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°