Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălbăticia Călimanilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 31 mai 2006 ·

În urmă cu 35 de ani, în judeţul Mureş s-a încercat un experiment parţial reuşit, de strămutare a unor exemplare de animale sălbatice ocrotite de lege, din mediul lor natural, în alte habitate. În pădurile din împrejurul oraşului Luduş s-a încercat aclimatizarea Cerbului Lopătar, dar după mai bine de 10 ani, acesta era pe cale de dispariţie, în parte din cauza mediului nou, limitat, în care erau obligaţi să trăiască, dar şi din cauza schimbărilor intervenite în alimentaţie. Din Munţii Făgăraş, au fost aduse mai multe exemplare adulte de capre negre, care au reuşit să se aclimatizeze cu oarecare succes în noul habitat oferit de sălbăticia Munţilor Căliman. Animalul sălbatic aclimatizat cu cel mai mare succes a fost râsul, animal solitar, un vânător de regulă nocturn, care poate fi zărit rareori. Ceea ce la vremea respectivă se dorea a fi o populare cu animale sălbatice a unor zone extinse din judeţ a ajuns să fie în ultimii ani o atracţie pentru turiştii străini, dar şi pentru drumeţii autohtoni, care deşi nu o zic, visează la o întâlnire unică pe cărările muntelui, cu aceste animale aproape exotice.

Umbre

Nu sunt mulţi cei care pot spune că au avut privilegiul să se "privească în ochi" cu o capră neagră sau chiar cu iepurele de vizuină, un alt animal sălbatic adus în judeţ în aceeaşi perioadă. "Câteodată, rar de tot, poţi vedea câte o "umbră" săltând pe înălţimi. Dar de regulă până iei binoclul, a dispărut. Personal, am fost fericit să văd capre negre, doar de vreo cinci ori în toţi anii ăştia de când au fost aduse. Râşii sunt altceva. De vreo câteva ori când mergeam cu maşina acasă am văzut câte un exemplar frumos de tot, trecând tacticos drumul. Parcă mă provoca", ne-a spus Ioan Vodă, un fost silvicultor.

Fauna la numărat

Şi totuşi, pe înălţimile Călimanilor sunt aproximativ 35 de capre negre. Mai jos, în pădurile de pe Valea Mureşului su

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 43 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 56 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 40 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 26 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum 58 minute
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°