Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bun moment pentru a investi

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 31 mai 2006 ·

Săptămâna trecută a pus la încercare chiar şi pe cei mai experimentaţi investitori în acţiuni.

În decurs de cinci zile s-au înregistrat două scăderi puternice (luni şi marţi), care au dus indicii bursieri până la un minim anual, urmate de trei zile de creşteri care au anulat scăderile primelor zile. Pentru cineva care ar fi fost plecat din ţară o săptămână, o scurtă (şi superficială) privire aruncată asupra bursei nu i-ar fi spus nimic. Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a crescut pe parcursul săptămânii cu 0,5%, deci nimic spectaculos. Nu la fel de uşoară a fost situaţia pentru cei implicaţi zilnic în jocul pe bursă. Scăderile primelor două zile se adăugau unui lung şir de ştiri negative, care au slăbit încrederea în investiţia în acţiuni. Factorii emoţionali au întunecat orice urmă de analiză fundamentală efectuată asupra companiilor şi preţului acţiunilor acestora, determinând decizii pripite din partea multor investitori şi colapsul de marţi.

Cel mai bun exemplu este evoluţia titlurilor Petrom (SNP). Acestea au început săptămâna la valoarea de 0,5100lei/acţiune, au coborât până la un minim de 0,4400lei/acţiune (-13,8%), pentru a urca la finalul zilei de tranzacţionare de vineri până la 0,5200lei/acţiune (+18,1% faţă de minim şi +1,9% faţă de preţul de vineri), toate aceste mişcări fără apariţia nici unei ştiri negative privind activitatea companiei. Nu este greu de văzut că investitorii care ar fi achiziţionat titluri SNP marţi ar fi obţinut în doar trei zile un randament dublu faţă de dobânda anuală acordată la depozite de bănci. Cei care însă au vândut au înregistrat o pierdere serioasă (dacă au cumpărat titluri SNP anul acesta). La fel au oscilat titlurile celei mai mari bănci listate pe bursă BRD, între un minim de 15lei/acţiune marţi şi 17lei/acţiune vineri (+13,3%).

Evoluţia bursei de săptămâna trecut

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 24 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 46 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 39 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°