Dupa aproape zece ani, timp in care mafia chineza nu si-a mai facut simtita prezenta in Romania, iata ca, din nou, un asiatic este gasit mort, cu trupul sfartecat de zeci de lovituri de cutit. Macabra descoperire a fost facuta in Cozieni, Ilfov. Intr-un canal colector de la marginea localitatii, un satean a gasit cadavrul unui chinez, infasurat intr-o folie de plastic. Victima nu a fost inca identificata, dar anchetatorii nu exclud ipoteza unei reglari de conturi intre membrii gruparilor chinezesti de tip mafiot.
La autopsia efectuata la Institutul de Medicina Legala “Mina Minovici”, legistii au numarat pe trupul intrat deja in putrefactie al asiaticului aproape 35 de lovituri de cutit, cele mai multe tintind pieptul, spatele si gatul, dar au si aflat ca moartea barbatului a survenit in urma cu aproximativ doua saptamani. Judecand dupa faptul ca victima era infasurata intr-o folie, iar in jur nu au fost gasite urme care sa indice o lupta, oamenii legii au tras concluzia ca asasinatul nu a fost comis in locul unde a fost gasit cadavrul.
Ancheta a fost demarata imediat dupa ce un localnic din Cozieni a gasit in canalul colector al unui IAS dezafectat de la marginea comunei cadavrul chinezului sfartecat cu zeci de lovituri de cutit. Omul a vrut sa isi faca nevoile in canal, dar a incremenit cand a vazut, proptit in zidul de beton, corpul asiaticului infasurat intr-un plastic transparent.
Politistii si procurorii au incercat sa afle cum a ajuns cadavrul in canal si daca, in ultima vreme, au fost vazute autoturisme sau persoane straine locului. Nimeni din sat nu a putut sa dea insa vreun indiciu. Mai mult, oamenii, in majoritate tigani, s-au ferit sa stea de vorba cu autoritatile, speriati de cruzimea de care pot da dovada asasinii chinezi.
Politistii scotocesc acum prin arhiva cu cetateni disparuti. Ei spera ca, prin comunitatea asiaticilor din R