Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directiva diluata - Ministrii europeni au ajuns la un compromis

Publicat in Jurnalul, miercuri 31 mai 2006 ·

Directivei liberalizarii serviciilor i-a fost dat un vot de incredere simbolic de catre ministrii europeni de Interne care au semnat un acord politic asupra textului "indulcit" de europarlamentari in luna februarie.

La numai o zi de la "aniversarea" esecului referendumului constitutional din Franta, oficialii Uniunii Europene au tinut sa reintareasca opiniei publice impresia ca Europa e puternica, are resurse si nu se va da batuta asa de usor, chiar daca in joc este, de exemplu, o directiva. Astfel, reuniti la Bruxelles, cei 25 de ministri de Interne din statele membre au ajuns la un acord cu privire la textul controversatei si mult dezbatutei directive Bolkestein. Daca semnalul s-a vrut a fi pozitiv pentru cetatenii europeni, discutiile aprinse pe marginea acestui acord, care au durat peste noua ore si care a i-au facut pe unii reprezentanti ai statelor membre sa cedeze nervos, reprezinta un mesaj mult mai puternic decat cel initial: Europa e in continuare dezbinata, interesele nationale prelevand asupra celor comunitare.

ACEEASI MARIE... Textul adoptat de Consiliul Uniunii Europene este in proportie de 98% identic cu cel adoptat in prima lectura de Legislativul de la Strasbourg in luna februarie, suferind doar "usoare cosmetizari", conform unei surse diplomatice, relateaza AFP. Europarlamentarii au eliminat din directiva o serie de prevederi care nu erau vazute cu ochi buni de unele statele membre si de grupurile parlamentare ecologist si comunist. Cea mai importanta decizie a oficialilor europeni a fost de a scoate complet "principiul tarii de origine", care prevedea ca prestatorii de servicii sa se supuna legilor din statul din care provin, si nu celor in tara in care isi desfasoara, la un moment dat, o afacere.

CARE PE CARE. Chiar daca aceste schimbari aduse textului directivei s-au pastrat si in cadrul acordului politic la care au ajuns minist

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°