Recunosc, sunt fumătoare. Nu este motiv de mândrie şi nici nu vreau să dau exemplu. Vreau doar să ştim de la ce premise porniţi atunci când veţi citi povestioara ce s-a întâmplat acum câteva zile la un magazin din cartier.
Într-o după masă frumoasă de primăvară am mers la magazinul de lângă bloc. În faţa mea, la casă, o familie avea trei coşuri pline cu cumpărături. Mă gândeam cu groază cât am de aşteptat, când totul a devenit mai interesant. Cei doi, îmbrăcaţi modest, erau însoţiţi de fiica lor, ce nu avea mai mult de 12 ani. În coşurile pline cu cumpărături erau sticle de ulei, zahăr, pâine, detergent, deodorante, ce mai, cumpărături pe mai mult de-o săptămână cu cele necesare casei. Femeia a scos bonurile de masă, iar vânzătoarea i-a spus că valorau un 1,7 milioane. Cumpărăturile erau doar vreo 700 de mii şi m-am gândit că voi mai avea de aşteptat. Însă banii au cheltuiţi în 5 minute, pe ţigări. Vă gândiţi probabil cum a fost posibil. Ei bine, pentru că au cumpărat vreo trei cartuşe de ţigări, nu contează de care. Fără să mă transform într-un judecător, pot doar să spun că gestul m-a lăsat mască.
Recapitulăm: o familie modestă după vorbă şi port, care cheltuieşte o bună parte din venit – 1,7 milioane – astfel: 700 de mii pe mâncare, restul pe ţigări. În loc să cumpere desert. Sau lapte pasteurizat sau cafea cu 500.000 lei cutia. Orice mare moft pare minuscul şi lipsit de importanţă în faţa grozăviei de a cheltui aproape un milion de lei pe ţigări. Care nici măcar nu erau vreun moft, ci mahoarce necartonate.
Nu ştiu de câte ori aţi fost puşi în situaţia de a alege între ţigări şi mâncare. Sau băutură şi mâncare. Poate aţi ales una sau alta. Dar când aţi avut bani destui, în ce proporţie i-aţi cheltuit?
Ei bine, în timp ce foştii fumători răsuflă uşuraţi, eu, care nu m-am lăsat, mă gândesc cu groază dacă voi ajunge într-o zi să aleg ţigă
