Nu mai are loc in bucatarie din cauza teatrului pentru copiiNu mai are loc in bucatarie din cauza teatrului pentru copii
"Suntem o companie care din 2 decembrie si pana in data de 24 avem 52 de evenimente de gestionat", ma prinde Emilia rasfoindu-i, nepoliticosul de mine, calendarul de birou, aproape negru de insemnari. Ce introducere apriga. Si eu care aveam de gand sa spun ceva amuzant. Na, ca mi-a pierit si ideea! Pierdut muza! Gasitorului, recompensa literara!
"Asta ca sa-ti spun doar despre perioada sarbatorilor de iarna. Altfel... Doar azi am avut noua evenimente pana la ora asta." Dau sa ma uit instinctiv la ceas, desi stiu ca-i abia cinci (trecute fix - na! - si nu din cauza mea; traficul, domne!). "De altfel, «Libelula» s-a transformat dintr-o trupa de teatru intr-o companie in momentul in care am completat partea de spectacol de teatru cu cea de servicii, adica diverse evenimente pentru copii." Imi face semn sa-mi las geanta pe fotoliu. (N-o las nici mort! Toata viata mea-i acolo - ma port de parc-as fi trait in gara.) Dar fac intocmai si-o urmez in bucatarie. Dogoarea oalei puse pe foc ma ia in primire fara veste. Peste tot, saci si pachete. "Totosii spiridusului", apuc sa citesc pe o cutie ce se iteste de deasupra dulapului plin pana-n tavan.
PRIMA DRAGOSTE. "Eu am absolvit sectia de papusi si marionete destul de tarziu, prin 2001. In â88, cand am inceput, nu exista o facultate de profil, iar studiile de teatru ne erau cumva echivalate ca sa putem profesa. Am fost actrita mai intai la Teatrul de papusi din Brasov, apoi la Cluj. De prin â95 insa a inceput sa bata si pentru mine un aer de libertate. Cam tarziu, ce-i drept, dar am zis gata cu sistemul asta care se misca atat de greu, si-am pornit-o pe cont propriu. A fost o cale mult mai simpla. N-am gandit asta la vremea respectiva, dar, privind retrospectiv, a fost un drum pe c
