Catapultat ministru al economiei nationale dupa o scurta cariera militara si dupa o neconvingatoare evolutie politica in umbra liderului conservator Dan Voiculescu, Ioan Codrut Seres este ministrul care a promis mult, a vorbit si mai mult si nu a facut mai nimic. Probabil problemele domnului ministru Seres au inceput chiar de la modul in care si-a ales echipa cu care sa conduca destinele Ministerului Economiei si Comertului (MEC). Din duzina de consilieri si directori cooptati pe langa domnia sa in urma cu aproape 18 luni au ramas in functie doar vreo doua persoane, restul plecand, in conditii mai mult sau mai putin zgomotoase. Tot la inceput de mandat, domnia sa a vrut sa puna ordine si in manoasa lista a posturilor din consiliile de administratie si adunarile generale ale actionarilor societatilor de stat. Ca urmare, personajele neaflate in gratiile noii puteri si-au pierdut aceste fotolii. Demersul justitiar al domnului ministru s-a oprit aici, locurile respective fiind redistribuite la scurta vreme, centralizat si cu maxima grija, apropiatilor domnului Seres si ai prietenilor sai politici. In ceea ce priveste functiile de demnitari din MEC, cuvintele bataiosului (in declaratii) ministru al Economiei de la inceputul mandatului nu au avut prea mare greutate in ochii coalitiei de guvernamant. La capitolul privatizari, domnul ministru a facut la fel de multe declaratii dupa cum ne-a obisnuit, dar ritmul de vanzare a societatilor a fost acelasi ca in vremea predecesorului sau. Pentru avizati, mai interesanta a fost lupta pentru numirile la sefia Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie. Rascumpararea participatiei coreene de la uzina constructoare de automobile Daewoo din Craiova a fost o piesa centrala pe lista cruciadelor purtate de ministrul Seres. Strategia de export a Romaniei, un demers care mereu prilejuieste multe declaratii de presa s