Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii la tribunal

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 31 mai 2006 ·

Ministrul Educaţiei i-a avertizat pe "granzii" IŞJ din teritoriu că vor plăti din buzunar procesele cauzate de destituiri sau decizii eronate. Deşi au existat ameninţări din partea unor directori sau inspectori "asupriţi", juristul IŞJ Mureş susţine că la momentul actual nu există astfel de procese pe rol. Şi reclamanţii ajunşi la Bucureşti au cauzat iritare, MEdC. ordonând rezolvarea problemelor în teritoriu.

În cadrul reuniunii cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, prilejuite de programul naţional de formare

"Inspector European", ministrul Educaţiei a lansat un avertisment la adresa generalilor care taie şi spânzură în teritoriu. Astfel, Mihail Hărdău a anunţat că MEdC nu va mai suporta costurile proceselor pierdute în urma destituirilor din sistem. "Cei vinovaţi de aceste destituiri, de procese şi, mai ales de pierderea lor, trebuie să suporte cheltuielile. Am constatat că în aceste procese, cel mai mare perdant este statul român, iar eu nu sunt de acord să risipim banii Ministerului pe cheltuieli de judecată doar pentru că unii conducători de inspectorate nu analizează suficient dosarele înainte de a lua o decizie. Numirile trebuie făcute exclusiv pe bază de competenţă, pentru că altfel tot noi suntem cei care pierdem. Şcoala aparţine tuturor, iar copiii nu au culoare politică", a afirmat ministrul Mihail Hărdău.

"Famiglia" politică

"Nu sunt de acord să înlocuim soţiile altora cu soţiile noastre", a mai spus ministrul, recunoscând astfel implicit că în anumite situaţii numai criteriile profesionale nu au stat la baza numirilor din sistem. Tot la urechile oficialilor de la Bucureşti au ajuns şi plângerile ulterioare, în cadrul aceleiaşi întâlniri, ministrul reclamând gestionarea defectuoasă a unor probleme din judeţe, afirmând că "nu este normal ca oamenii să fie purtaţi sute de kilometri pentru a veni la minister să caute

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 12 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 9 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 6 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 5 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 5 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 8 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Premiul Nobel pentru Pace, cu miză geopolitică. Ce șanse are Donald Trump

Adevarul acum o ora
Premiul Nobel pentru Pace va fi anunțat vineri, 10 octombrie, pe fondul unui climat internațional tensionat, marcat de conflicte armate, crize umanitare și instabilitate geopolitică. Printre cei care aspiră la distincție se numără și președintele am

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

vin.

9°/20°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

14°/17°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

8°/13°
dum.

7°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/14°
lun.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/18°
lun.

10°/16°