Dintr-un anumit punct de vedere, Romania pare o tara interesanta, cu viata palpitanta si schimbari dramatice.
Cine a mai avut revolutie "in direct" ca noi si inca asa de violenta si de sangeroasa? Altii nu au avut decat "revolutie de catifea", iar revolutiile din ziua de azi se numesc "revolutia trandafirilor", "revolutia portocalie", "revolutia cedrilor".
Viata publica pare vijelioasa. Scandaluri, arestari in direct, bombe de presa, rasturnari de situatie. Formal, mereu se schimba schimbarea, traim patima transformismului. Se modifica perpetuu regulile jocului, legile, numele institutiilor, actele de identitate si pasapoartele, banii, preturile. Nimeni nu mai are memorie de lunga durata.
Toata lumea traieste spasmodic in prezent si cu voluptatea schimbarilor rapide. Dar, in spatele acestei agitatii care ne nauceste, sta, bine camuflata, eternitatea. Eternitatea "recenta".
Cel mai bun exemplu este cel al institutiilor si firmelor de stat care continua, la 16 ani de la revolutie, sa traiasca intr-o lume paralela, dupa legi proprii, indiferent cat se legifereaza pe seama lor, indiferent cat de tare se schimba lucrurile in jur.
Intr-o institutie de stat gasesti cel mai sigur leac impotriva optimismului in privinta sanselor noastre de a schimba repede si decisiv lucrurile care ne trag inapoi.
Imi aduc aminte ca, in fervoarea lui decembrie 1989, mai multe personaje care se perindau pe micul ecran revolutionar imaginau noul viitor luminos, cel capitalist, ca o lume populata de functionari politicosi, vanzatoare dragute, muncitori corecti (care nu mai chiulesc si nu mai fura din fabrica), furnizori de servicii cuprinsi de simtamantul concurentei etc.
Toata lumea cadea de acord ca lucrurile aveau sa se schimbe radical si ca "asa nu se mai poate". A trecut vremea, a trecut frisonul revolutionar,
