Ieri, in jurul orei 13.00, Gheorghe Farcas, zis Ghiuri, si-a inaugurat, cu mare tam-tam, piscina de linga Hotelul- Restaurant Viky. "Super petrecerea cu surprize", anuntata pentru ora 13.00, a inceput, de fapt la 12.50, cind primarul Constantin Sever Cibu a taiat, la urgenta, panglica "edificiului", dupa care a fugit la sedinta CLM. La eveniment, sa-l felicite pe Ghiuri ca a deschis una dintre cele mai mari piscine din oras, au ramas, insa, alti oficiali, gen Gheorghe Chiru, vicepresedintele Consiliului Judetean, dupa care si-au facut aparitia oameni de afaceri, cum ar fi Ilie Paraschiv, dar si politisti, care au intrat, au salutat, au transmis felicitari, au "pozat" din priviri audienta, dupa care s-au tirat. De la petrecere n-au lipsit apropiatii lui Ghiuri, lume pestrita, mai mult sau mai putin cunoscuta. Vadit emotionat, dar si preocupat ca totul sa mearga struna, Gheorghe Farcas a tinut sa precizeze ca ofera aceasta piscina brailenilor: "Pentru persoanele cazate in hotel va fi acces gratuit, insa pentru publicul larg va fi accesibila inca de miine (azi- nr.), contra-cost. Cred ca biletul va fi in jur de 50.000 lei vechi. Am facut aceasta piscina ecologica, cu o capacitate de 350 mc pentru braileni". Intrebat cit l-a costat piscina, Ghiuri a precizat ca vreo 78.000 de euro a ajuns numai piscina, insa vreo 4 miliarde de lei vechi l-a costat instalatia de schimbare permanenta a apei si de incalzire: "Nu, nu cred ca o sa-mi amortizez vreodata investitia. Nu traiesc eu atit incit sa amortizez investitia, dar nici nu ma gindesc la asta". Surpriza petrecerii a fost data, insa, de prezenta duetului artistic Nae Lazarescu si Vasile Muraru, dar si a solistului de muzica usoara Alexandru Jula. Acesta din urma a interpretat, la cererea auditoriului, citeva piese, dind ocol piscinei, dupa care, inspirat si de petalele de trandafir care "spargeau" albastrul apei a exclamat: "