După euforia pe care a declanşat-o neaşteptata şi totala libertate a presei pe care a adus-o Revoluţia, au urmat fenomenele specifice perioadei, pentru că presa a fost, totodată, şi proiectul-pilot al noii economii de piaţă. Au apărut o sumedenie de titluri noi, cele vechi, rebotezate, şi-au valorificat atu-urile, au avut loc falimente spectaculoase şi lansări cu pretenţii. Pe măsură ce presa şi-a demonstrat influenţa pe care o poate avea în viaţa publică, a apărut şi interesul pentru utilizarea sa de către noii potentaţi, care au văzut mai limpede resorturile care făceau din ea cea de-a patra putere în stat. Primele investiţii în presă au fost însă, suficient de aleatorii, pentru a nu da rezultate notabile. Un demers coerent a avut un trust străin de presă: elveţienii de la Ringier au pornit să cucerească Estul înaintea germanilor, de care se temeau. Ringier a cumpărat sau a înfiinţat noi publicaţii în mai toate ţările din fostul bloc comunist, cel mai mare succes avându-l în Cehoslovacia, unde au mutat şi una dintre tipografiile lor.

În România au înfiinţat „Capital”, o publicaţie economică ce a cucerit teren constant rămânând şi astăzi una dintre publicaţiile de referinţă. Odată cu alăturarea, în ’95, a cotidianului „Libertatea”, Ringier şi-a exprimat mai limpede intenţiile, reuşind chiar să-i devanseze pe germanii de la Bertelsmann, de la care au preluat „Evenimentul Zilei”. Dacă Ringier are cea mai puternică divizie de cotidiane şi una variată de periodice, cam aici se încheie implicarea sa, rolul său în bătălia dintre super-puterile din presă rămânând limitat. Lupta la vârf, se duce între cei care au demarat cel mai timpuriu. Unul a fost grupul PRO, al lui Adrian Sârbu, un fost ministru în primul guvern Roman, care a ştiut să-şi alăture, la momentul potrivit, resursele financiare ale lui Ion Ţiriac. A început cu o agenţie de presă - ‘Mediafax’, cu un pos